Un tribunal din oraşul belgian Gent i-a achitat vineri pe cei trei medici acuzaţi că au ajutat o femeie să-şi pună capăt vieţii, în primul proces legat de eutanasie în această ţară, unde procedură a fost legalizată în 2002, transmit Reuters şi AFP.
Medicii erau acuzaţi că au otrăvit-o pe Tine Nyse, o femeie în vârstă de 38 de ani, în aprilie 2010, acordul pe care şi l-au dat pentru eutanasierea pacientei nerespectând condiţiile legale.
După opt ore de deliberări, juriul, din care au făcut parte 12 membri, a anunţat verdictul vineri, în jurul orei 01:00 GMT.
Cei trei inculpaţi, ale căror semnături erau necesare pentru realizarea procedurii, sunt doctorul care a administrat injecţia letală, fostul medic curant al pacientei şi un psihiatru.
Părinţii şi surorile Tinei Nys, care au fost de faţă la decesul acesteia, au acuzat faptul că eutanasia a fost realizată neprofesionist şi că femeia nu avea o boală mintală incurabilă, ceea ce constituie o condiţie importantă pentru autorizarea eutanasierii.
Legea belgiană le dă dreptul adulţilor la eutanasie în cazul unor suferinţe fizice sau psihice insuportabile provocate de o boală gravă şi incurabilă. Prevederea a fost extinsă în 2014 şi în cazul copiilor aflaţi în fază terminală.
Majoritatea pacienţilor care recurg la sinucidere asistată medical au cancer în stadiu terminal, dar argumentul suferinţelor psihice a fost adus, de exemplu, în cazul a doi gemeni născuţi surzi şi care au orbit. Ei au invocat faptul că nu pot suporta suferinţa de a nu putea comunica unul cu celălalt.
Susţinătorii eutanasiei afirmă că, din cauza procesului de la Gent, medicii din Belgia se tem să mai semneze documentele necesare pentru pacienţi sau să-i asiste pe aceştia să moară.
În ţara vecină Olanda, unde eutanasia este de asemenea legală, un medic a fost achitat în instanţă în lua septembrie după ce a fost acuzat că nu şi-a asigurat în mod corespunzător consimţământul unei femei care suferea de Alzheimer. Procurorii au contestat decizia la Curtea Supremă.