x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trei sferturi dintre locuitorii Seulului susţin că cele două Corei trebuie să se unească

Trei sferturi dintre locuitorii Seulului susţin că cele două Corei trebuie să se unească

25 Dec 2019   •   14:30
Trei sferturi dintre locuitorii Seulului susţin că cele două Corei trebuie să se unească

O proporţie de 74,2% dintre locuitorii oraşului Seul consideră că cele două Corei ar trebui să se unească, indică un sondaj de opinie realizat de primăria capitalei sud-coreene, citat miercuri de agenţia de presă Yonhap.

Sondajul, realizat online pe un eşantion de 2.000 de persoane, arată că 25,6% dintre locuitorii Seulului consideră că reunificarea Coreii trebuie să se producă în 20 de ani, iar 20,2% cred că acest termen ar trebui să fie 30 de ani.

Aproximativ 17% sunt de părere că reunificarea ţării este imposibilă.

Referitor la perspectivele relaţiilor intercoreene în următorii cinci ani, 12,4% dintre locuitorii Seulului estimează că acestea se vor înrăutăţi, 39,5% cred că ele vor evolua pozitiv, iar 48,1% consideră că legăturile între Seul şi Phenian vor rămâne neschimbate.

Ancheta sociologică a fost realizată în perioada 25 noiembrie - 3 decembrie, marja de eroare fiind de 2,2 puncte procentuale.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: coreea de sud coreea de nord