Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Președintele american, Donald Trump, care se autoproclamă „făuritor de pace” și nu și-a ascuns niciodată ambiția pentru un Premiu Nobel, a obținut, în sfârșit, o victorie diplomatică cu un imens potențial de imagine: lideri din întreaga lume au zburat, luni, în Egipt, pentru a asista la semnarea acordului de încetare a focului și eliberarea de ostatici, intermediat de către Casa Albă între Israel și Hamas.
Acest „succes istoric” - după cum a fost caracterizat momentul de către liderul american - este însă doar începutul. Dacă armistițiul se va transforma într-un proces real de pace, Trump va trebui să mențină presiunea asupra celui de a cărui susținere are nevoie în următoarea etapă a planului său: premierul israelian Benjamin Netanyahu.
De la Bill Clinton la Joe Biden, fiecare președinte american s-a confruntat cu stilul dur al lui Netanyahu. Chiar și actualul șef al administrației de la Washington s-a arătat frustrat de anumite atacuri militare israeliene, derulate fără o informare prealabilă a Casei Albe și considerate contrare intereselor SUA.
În această lună, Trump a reușit să-l determine totuși pe Netanyahu să accepte cadrul unui acord mai amplu de pace și, în paralel, să convingă alte state din Orientul Mijlociu să exercite presiuni asupra Hamas pentru eliberarea tuturor ostaticilor israelieni - principala miză a războiului din Gaza.
Un aliat greu de înduplecat și un acord ambiguu
Adevăratele provocări, însă, abia acum încep. Israelul și Hamas se plasează pe poziții total divergente în privința mai multor aspecte ale planului de pace în 20 de puncte propus de Trump.
În plus, pe fondul pregătirilor pentru alegerile din Israel de anul viitor, poziția lui Netanyahu ar putea evolua în funcție de dinamica politică internă.
Altfel spus, premierul israelian intră într-un an electoral în care totul e legat de campanii, iar calculele sale pot trece rapid de la cedarea în fața presiunilor internaționale, la securizarea propriei supraviețuiri politice, în mijlocul unui guvern dominat de către lideri radicali de dreapta.
În mod paradoxal, forța planului de pace propus de Trump coincide cu principala sa vulnerabilitate. Documentul aflat la baza acordului lasă multe puncte în suspensie și niciuna dintre părți nu și-a asumat în detaliu termenii negociați.
Această ambiguitate a fost esențială pentru semnarea acordului, însă deschide calea unor negocieri extrem de dificile, dacă nu chiar imposibile, în lunile următoare.
Spre exemplu, un punct sensibil al planului îl reprezintă solicitarea ca Hamas să se dezarmeze și să nu joace niciun rol în administrarea viitorului postbelic al Gazei.
Deși organizația radicală a acceptat planul în linii mari, declarațiile oficiale nu menționează explicit această condiție, iar liderii Hamas dau de înțeles că își revendică un rol în guvernarea ulterioară a teritoriului.
De altfel, majoritatea analiștilor politici sunt de părere că există nenumărate moduri în care acest acord poate eșua, fiind catalogat drept înțelegerea internațională construită pe cele mai multe detalii nerezolvate, din ultimul secol.
Pe lângă viitorul statut al Hamas în teritoriile palestiniene, nimeni nu știe cum vor arăta următoarele negocieri privind Gaza, cine va face parte din forța multinațională de menținere a păcii și care va fi mandatul acesteia, și nici dacă va exista vreodată un stat palestinian.
Chiar dacă prima fază a planului Trump pentru Gaza a reușit luni - prin eliberarea ostaticilor israelieni și a mai multor prizonieri palestinieni, precum și prin oprirea focului în teritoriul devastat -, cea de-a doua etapă, mult mai complexă, rămâne total neclară.
Din această perspectivă, Trump a plecat din Orientul Mijlociu, lăsând în urmă la fel de multe întrebări câte au existat și înaintea sosirii sale.
Casa Albă își arată mușchii
Trump a reușit să exercite o influență sporită asupra lui Netanyahu în privința încheierii unui acord în Gaza, acordându-i premierului israelian, de-a lungul timpului, un sprijin politic solid în alte dosare sensibile.
În primul său mandat, președintele american a recunoscut oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului și Înălțimile Golan drept teritoriu israelian - două obiective pe care liderii israelieni le-au urmărit timp de decenii.
Trump nici măcar nu a încercat să pară un arbitru neutru în conflictul israeliano-palestinian, poziționându-se sută la sută de partea statului evreu, iar această loialitate pare să-i fi oferit pârghia necesară pentru a influența decizia lui Netanyahu în privința înțelegerii convenite săptămâna trecută.
Cu toate acestea, deși istoria relației sale cu Netanyahu este presărată cu momente de concesii și alianțe strategice, în ultimele luni s-a conturat o abordare ceva mai dură din partea Casei Albe.
În iulie, Israel a bombardat Ministerul Apărării din Damasc, într-un moment când Washingtonul încerca să consolideze relațiile cu noul guvern sirian.
Trump a continuat să-i ofere însă lui Netanyahu acoperirea politică necesară pentru operațiunile din Gaza, în pofida criticilor tot mai vocale din partea aliaților europeni și arabi, îngrijorați de impactul umanitar al ofensivei israeliene.
În ultimele săptămâni însă, tonul s-a schimbat. Trump l-a obligat pe Netanyahu să-l pe sune liderul Qatarului pentru a-și cere scuze, după un raid israelian eșuat asupra unor negociatori Hamas aflați în această țară, în luna septembrie.
Ulterior, el l-a forțat pe premierul israelian să semneze planul de pace în 20 de puncte, în pofida reticențelor sale față de propunerea președintelui american.
Această schimbare de ton reflectă ambiția lui Trump de a controla nu doar procesul de negociere, ci și ritmul și direcția următoarelor etape, într-un joc diplomatic în care Netanyahu nu mai deține singur inițiativa.
În acest moment, Trump deține o pârghie semnificativă asupra lui Netanyahu, datorită popularității sale uriașe de care se bucură în Israel.
„Cel mai mare atu al lui Trump este că e mult mai popular politic în Israel decât Netanyahu. El poate fie să îi susțină viitorul politic, fie să îl submineze.”, remarca, recent, un fost oficial din Departamentul de Stat al SUA, expert pe probleme legate de Orientul Mijlociu.
De altfel, discursul pe care președintele american l-a rostit luni, în fața Knessetului, a ilustrat această dinamică de putere. Trump și-a permis să glumească pe seama premierului israelian, semn că nu simte nevoia să îi acorde o deferență specială.
„Ei bine, vezi, acum poți fi puțin mai drăguț, Bibi, pentru că nu mai ești în război!”, i-a sugerat Trump, stârnind râsete în sală.
Alegerile de anul viitor ar putea schimba însă calculele politice ale lui Netanyahu într-un mod greu de anticipat.
Teoretic, susținătorii politicienilor de extremă dreapta Itamar Ben-Gvir și Bezalel Smotrich ar putea amenința coaliția guvernamentală, dacă devin suficient de nemulțumiți de decizia de a opri operațiunile militare împotriva Hamas.
Analiștii avertizează că o eventuală tergiversare a procesului de dezarmare din partea Hamas ar putea împinge aripa dură a coaliției de la Ierusalim să exercite presiuni asupra premierului pentru reluarea ofensivei în Gaza, ceea ce ar pune în pericol acordul intermediat de Trump.
„Suntem îngrijorați de faptul că Hamas declară în continuare că va rămâne la putere în Gaza.”, susțineau, luni, o serie de membri ai partidului Sionism Religios și al coaliției de guvernare conduse de Netanyahu.
„Nu suntem mulțumiți de niciun acord care nu înseamnă capitularea totală a Hamas. Nu vom accepta o victorie parțială!”, mai avertizau aceștia.
Statul palestinian - linia roșie, băgată sub preș
Un alt punct sensibil al planului de pace îl reprezintă prevederea care admite posibilitatea înființării unui viitor stat palestinian - o perspectivă dificil de acceptat pentru mulți israelieni, după atacul terorist al Hamas din 7 octombrie 2023.
Dan Shapiro, fost ambasador american în Israel, avertizează că o campanie politică dură împotriva ideii de stat palestinian, atât din partea guvernului, cât și a opoziției de la Ierusalim, ar putea reduce disponibilitatea statelor arabe de a presa Hamas să își respecte obligațiile din acordul negociat de Trump.
„Această prevedere a fost esențială pentru a obține sprijinul statelor arabe și implicarea lor activă!”, a atras atenția Shapiro.
„Dacă discursul politic intern din Israel devine o respingere totală a unui stat palestinian, acest lucru ar putea afecta direct entuziasmul actorilor arabi de a-și juca rolul în implementarea acordului.”, avertizează el.
Acord fragil cu mize uriașe
Deocamdată, Trump se bucură de o victorie diplomatică cu potențial istoric. Acordul din Gaza este însă mai degrabă un preambul decât un deznodământ.
Fiecare pas următor - de la dezarmarea Hamas la echilibrul politic din Israel - poate transforma această inițiativă într-un moment de cotitură sau într-un eșec spectaculos.
În joc nu este doar viitorul Gazei, ci și credibilitatea lui Trump ca mediator global, influența SUA în Orientul Mijlociu, precum și stabilitatea unui guvern israelian prins între presiunile internaționale și cele interne.
Citește pe Antena3.ro
