x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump a pierdut procesul cu statul New York și a fost amendat cu 355 de milioane de dolari pentru fraudă financiară

Trump a pierdut procesul cu statul New York și a fost amendat cu 355 de milioane de dolari pentru fraudă financiară

de Redacția Jurnalul    |    17 Feb 2024   •   11:40
Trump a pierdut procesul cu statul New York și a fost amendat cu 355 de milioane de dolari pentru fraudă financiară
Sursa foto: Hepta

Fostul preşedinte american, Donald Trumpa fost amendat vineri cu 355 de milioane de dolari pentru fraudă financiară în cadrul imperiului său imobiliar Trump Organization şi i se interzice să conducă afaceri în statul New York timp de trei ani, comentează AFP.

Fostul lider de la Casa Albă (2017-2021), un magnat milionar care a bulversat sistemul politic al democraţiei americane şi are ambiţia de a fi reales în noiembrie în faţa democratului Joe Biden, a criticat un proces "total fals".

Într-un document judiciar de 92 de pagini, judecătorul Arthur Engoron de la Curtea Supremă a statului New York l-a privat pe Donald Trump de gestionarea "oricărei afaceri sau entităţi juridice la New York pentru o perioadă de trei ani" şi l-a obligat să plătească amenzi în valoare de 354,86 milioane de dolari.

Procuroarea generală a acestui stat, Letitia James, a depus o plângere împotriva lui în octombrie 2022 şi l-a constrâns, alături de cei doi fii ai săi adulţi Donald Jr şi Eric Trump şi de grupul lor familial, la un proces civil pentru înşelăciune, din octombrie până în ianuarie.

Cea mai înaltă magistrată a statului New York, aleasă din Partidul Democrat, a cerut despăgubiri de 370 de milioane de dolari.

Ea a salutat vineri "o victorie imensă pentru acest stat şi această ţară".

Pe reţeaua sa Truth Social, Donald Trump l-a acuzat pe judecătorul Engoron că este "veros", iar pe procuroarea generală "total coruptă". Principalul favorit al primarelor republicane pentru alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie a denunţat încă o dată o "ingerinţă electorală".

Avocata sa la proces, Alina Habba, criticase anterior pe X o "nedreptate vădită" faţă de clientul ei, victimă, potrivit acesteia, a "persecuţiei necontenite" şi a "vânătorii politice de vrăjitoare".

×
Subiecte în articol: trump proces frauda financiara