x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Politica haosului calculat. Rețeta prin care Trump transformă scandalul în putere

Politica haosului calculat. Rețeta prin care Trump transformă scandalul în putere

de Şerban Mihăilă    |    24 Sep 2025   •   07:00
Politica haosului calculat. Rețeta prin care Trump transformă scandalul în putere

Președinția lui Donald Trump se desfășoară într-un ritm atât de alert, încât, deseori, pare o succesiune de izbucniri alimentate doar de obsesii personale. În mod normal, acest stil ar fi provocat crize majore într-o administrație convențională. În cazul lui Trump, însă, aparentul haos se dovedește a face parte dintr-o strategie rece: transformarea fiecărui scandal într-o armă politică și fidelizarea unei baze electorale care îi tolerează, ba chiar îi aplaudă excesele.

Într-o singură zi, Casa Albă a contrazis, luni, consensul științific în privința cauzelor autismului și a desemnat o mișcare antifascistă de stânga drept organizație teroristă internă, deși planează serioase semne de întrebare asupra autorității legale a președintelui de a face acest lucru. 

În același timp, Washingtonul este zguduit de solicitările lui Trump, care îi cere procurorului general, Pam Bondi, să-i ancheteze pe adversarii săi politici, în pofida lipsei unor probe solide. 

Concomitent, însă, încercarea tot mai insistentă a lui Trump de a limita libertatea presei și de a reduce la tăcere vocile critice a înregistrat un eșec usturător: postul ABC a decis să-l readucă pe Jimmy Kimmel pe ecran, după controversa legată de declarațiile sale despre presupusul asasin al lui Charlie Kirk.

Oricare dintre aceste episoade s-ar fi transformat într-o criză politică majoră într-o administrație obișnuită. În alte vremuri, unele dintre acestea ar fi putut chiar declanșa proceduri de destituire. Toate, însă, adâncesc sentimentul sumbru al unei Americi aflate sub amenințarea unui derapaj autocratic.

Cu toate acestea, milioane de americani, care trăiesc în alte ecosisteme politice, media și culturale decât criticii președintelui, nu percep acțiunile lui Trump ca pe un pericol imens pentru țară sau bunăstare. 

Sprijinul lor arată că deciziile președintelui nu sunt simple capricii, ci parte a unei strategii menite să răsplătească exact acea bază electorală care l-a adus la putere.

Discursul vehement rostit de Trump la ceremonia de comemorare a lui Kirk pare să arate încă o dată că actualul șef al Casei Albe nu a fost niciodată interesat să fie un președinte pentru întreaga națiune. 

În schimb, abilitatea lui de a modela marile teme naționale pe agenda conservatorilor și perseverența cu care le livrează ceea ce aceștia își doresc explică modul în care Trump reușește să-și mențină sprijinul, în pofida faptului că exercită cea mai contondentă președinție din istoria recentă a țării.

Și chiar dacă șeful Casei Albe nu este în asentimentul tuturor americanilor, două dintre crizele care au marcat ziua de luni – modul în care Trump manipulează Justiția și sistemul de Sănătate Publică – arată cum președintele SUA folosește puterea guvernamentală pentru a-și consolida poziția politică.

Justiția, ca armă politică

Postarea lui Trump din weekend, prin care îi cerea procurorului general, Pam Bondi, să înceapă rapid urmărirea penală a adversarilor săi personali și politici, constituie una dintre cele mai flagrante încălcări făcute vreodată de un președinte în privința presupusului „zid invizibil” dintre Casa Albă și Departamentul Justiției. 

Dacă acest lucru ar fi apărut într-un document scurs în presă, nu într-o declarație publică, ar fi putut provoca un scandal major, întrucât pare o utilizare abuzivă a puterii prezidențiale și a sistemului judiciar.

Într-un gest conex, Trump a numit-o pe Lindsey Halligan, consilieră la Casa Albă, în funcția de procuror federal-șef în Districtul Estic al Virginiei. Ea îl va înlocui pe Erik Siebert, înlăturat după ce a refuzat să o inculpe pe una dintre țintele lui Trump, procurorul general al statului New York, Letitia James.

Implicațiile acestor ingerințe par extrem de serioase. Integritatea sistemului de Justiție se bazează pe percepția că toți cetățenii sunt egali în fața legii și că deciziile procurorilor nu sunt dictate politic. 

Politizarea Justiției este un semn distinctiv al regimurilor autoritare, iar un sistem democratic nu poate rezista mult timp, dacă procurorii sunt concediați deoarece decid că nu există suficiente probe pentru a formula anumite acuzații.

Disprețul lui Trump față de aceste principii alimentează percepția că el se comportă tot mai mult ca un lider cu tendințe autocratice. Cu toate acestea, pentru susținătorii săi, situația arată exact invers: Trump nu exercită un abuz de putere, ci a fost o victimă a unei Justiții politizate. 

De altfel, faptul că președintele a reușit să se prezinte drept un politician persecutat, în pofida multiplelor sale inculpări, l-a ajutat anul trecut să-și relanseze cariera politică. 

Aceeași sfidare poate explica de ce congresmenii republicani evită să-l contrazică, de teama propriului electorat, chiar dacă acțiunile lui par să amenințe statul de drept și nu există dovezi clare care să-i justifice cererile de anchetare a adversarilor politici.

Scut în jurul președintelui

„Președintele Trump este foarte deschis și transparent cu poporul american și spune ce are pe suflet. Exact asta iubesc susținătorii lui și asta apreciază America la el!”, declara recent senatorul republican Markwayne Mullin 

El a mai susținut că este „perfect legitim” ca Trump să îi vizeze pe fostul director FBI James Comey și pe senatorul democrat Adam Schiff. „Ceea ce spune președintele Trump este că a venit timpul să fie trași la răspundere pentru ceea ce au făcut.”, a precizat Mullin.

Comey fusese demis de Trump în timpul investigației privind Rusia și, ulterior, audiat de „Secret Service” în legătură cu o postare pe rețelele sociale care includea scoici aranjate în forma numerelor 86 și 47 – interpretată de oficiali ca o potențială amenințare la adresa președintelui. 

La rândul său, Schiff, care a condus anchetele împotriva lui Trump în timpul primului mandat, este investigat de actuala administrație pentru presupuse scurgeri de informații și acuzații de fraudă ipotecară. 

Atât Comey, cât și Schiff au negat orice abatere, iar până acum nu au fost puși sub acuzare.

Casa Albă mizează pe faptul că sfidarea deschisă a lui Trump în asemenea controverse este, de fapt, un atu în fața electoratului care consideră că administrațiile anterioare au fost corupte, iar actualul președinte nu face decât să repare situația.

„Nu vom tolera manipulările venite din partea presei sau a adversarilor politici care încearcă să spună că președintele este cel care a politizat Departamentul Justiției!”, a afirmat, luni, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt. 

„Joe Biden și procurorul său general sunt cei care au transformat DOJ într-o armă politică. Biden a folosit această instituție fundamentală a Americii pentru a-și ataca adversarul politic în plin an electoral.”, a adăugat ea. 

Trump a fost inculpat de un mare juriu federal pentru presupuse fapte care includ tentativa de a folosi puterea prezidențială pentru a răsturna voința alegătorilor care l-au învins în scrutinul din 2020. 

De asemenea, el a fost găsit vinovat de un juriu din New York pentru toate cele 34 de capete de acuzare de falsificare a registrelor contabile într-un dosar legat de o plată făcută pentru a cumpăra tăcerea unei actrițe de filme pentru adulți.

Lupta contra științei - o altă armă preferată

Anunțul făcut luni de Trump pe tema autismului pare un nou exemplu al modului în care președintele rupe convențiile pentru a-și atinge obiectivele politice, chiar și atunci când acest lucru ar putea pune în pericol sănătatea americanilor.

Trump a anunțat că guvernul va recomanda ca administrarea de paracetamol în timpul sarcinii „să fie asociată cu un risc mult crescut de autism”. 

Noua indicație contrazice însă analizele experților, care arată că tulburarea are cauze multiple, iar legătura dintre utilizarea calmantului în sarcină și autism nu este dovedită științific.

Președintele a vorbit și despre siguranța unor vaccinuri pentru copii, demonstrând o lipsă alarmantă de cunoștințe și, mai grav, nu pare să conștientizeze faptul că opiniile neavenite propagate dintr-o poziție de putere pot afecta direct sănătatea publică. 

„Noi am înțeles mai multe decât cei care au studiat problema” autismului , i-a transmis Trump secretarului pentru Sănătate, Robert F. Kennedy Jr., într-un mesaj ce amintește de stilul său haotic de conducere din perioada pandemiei de Covid-19.

Numeroși analiști politici de la Washington consideră că aparentul dispreț al lui Trump față de principiile științei și ale testelor clinice este, probabil, unul intenționat. Apariția sa de luni a alimentat, de altfel, scepticismul față de medicina bazată pe dovezi, precum și teoriile antivacciniste pe care Kennedy le promovează de multă vreme.

Dincolo de polemica medicală, pare să existe, însă, o logică politică. 

Numirea lui Kennedy – considerat de numeroși experți drept un „conspiraționist periculos” – în fruntea sistemului de sănătate american a venit cu un avantaj electoral: sprijinul masiv al alegătorilor profund sceptici față de vaccinuri și neîncrezători în autoritățile sanitare. 

Coaliția „Make America Healthy Again” (MAHA) reunește activiști atât de dreapta, cât și de stânga, preocupați de subiecte precum pesticidele, fluorurarea apei sau efectele alimentelor ultraprocesate. Deși numeric nu sunt foarte mulți, acești votanți extrem de implicați s-ar putea dovedi decisivi în alegerile parlamentare din 2026, unde diferențele sunt extrem de strânse.

În timpul pandemiei, mulți conservatori au respins recomandările oficiale privind purtarea măștii. Unii au considerat închiderea școlilor și restricțiile economice drept încălcări neconstituționale ale libertății individuale. 

Reacția a fost atât de puternică, încât Donald Trump încă ezită să-și asume pe deplin meritul pentru „Operation Warp Speed” – programul care a dus la obținerea unui vaccin anti-Covid într-un timp record și care, potrivit specialiștilor, a salvat milioane de vieți. 

La rândul lui, Robert F. Kennedy Jr. nu a avut nicio reținere în a anula finanțări de milioane de dolari pentru cercetarea vaccinurilor pe bază de mRNA, ce ar putea preveni o viitoare pandemie.

Neîncrederea tot mai mare a americanilor în oamenii de știință „oficiali” și în expertiza instituțională s-a transformat într-o forță majoră a politicii conservatoare. Iar disponibilitatea lui Trump de a răsturna consensul medical privind autismul aduce astfel un avantaj suplimentar. În definitiv, el a candidat prezentându-se drept insurgentul care va veni la Washington să „demascheze secretele” „statului paralel”, pe plan juridic, științific și medical. 

Cu toate acestea, refuzul administrației sale de a face publice toate documentele legate de fostul lui prieten, Jeffrey Epstein, un infractor sexual condamnat, a pus sub semnul întrebării aceste promisiuni. Lăsându-l pe Kennedy să-și exprime teoriile controversate, Trump ar putea recâștiga credibilitatea pierdută în ochii susținătorilor săi.

Strategia furiei populare

În esență, Trump pare mereu cel mai eficient – și cel mai mulțumit – atunci când amestecă ingredientul lui politic preferat: furia electoratului său împotriva elitelor pe care le detestă.

Din această perspectivă, strategia lui Trump pare a fi una a furiei dirijate. În loc să caute consensul, el amplifică diviziunile și alimentează suspiciunile celor care se simt trădați de sistem. 

Fie că e vorba de Justiție, Sănătate sau Libertăți Civile, Trump își păstrează capitalul politic printr-un mecanism simplu: el transformă fiecare controversă într-un mesaj către baza sa electorală și anume acela că luptă împreună împotriva unor dușmani comuni.

De aici vine și forța lui, dar și un mare risc. Pentru că, în timp ce susținătorii săi îl privesc ca pe un outsider care repară nedreptățile sistemului, criticii lui văd în fiecare pas al președintelui un nou atac la adresa democrației americane.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: trump putere haos exces autism