x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ucraina a reluat lupta împotriva militanţilor pro-ruşi din estul ţării

Ucraina a reluat lupta împotriva militanţilor pro-ruşi din estul ţării

23 Apr 2014   •   12:34
Ucraina a reluat lupta împotriva militanţilor pro-ruşi din estul ţării

Ucraina a reluat faza activă a operaţiunii antiteroriste în sud-estul ţării (în regiunile Doneţk şi Lugansk), punând capăt astfel armistiţiului ocazionat de sărbătorile de Paşti, pentru a elimina grupurile armate proruse, în conformitate cu un ordin al preşedintelui interimar, Oleksandr Turcinov.

"Faza activă (a operaţiunii) a fost suspendată pe timpul sărbătorilor de Paşti, dar de astăzi continuă. Forţele de aplicare a legii acţionează pentru lichidarea tuturor grupurilor (ilegale) care operează în Kramatorsk, Slaviansk şi în alte oraşe din regiunile Doneţk şi Lugansk", a anunţat vicepremierul ucrainean Vitali Iarema, citat de Reuters.

"În viitorul apropiat, măsuri adecvate vor fi luate şi veţi vedea şi rezultate", a declarat presei Iarema, înainte de şedinţa săptămânală de guvern.

Vorbind la o zi după vizita vicepreşedintelui american Joe Biden la Kiev, vicepremierul ucrainean a afirmat:"Am obţinut sprijin din partea SUA că nu ne vor lăsa singuri cu agresorul. Sperăm ca în cazul unei agresiuni ruse, acest ajutor să fie mai substanţial".

Preşedintele interimar ucrainean a ordonat încă de ieri reluarea operaţiunii antiteroriste la Slaviansk, după descoperirea cadavrelor a doi bărbaţi, cu urme grave de tortură, dintre care unul a fost identificat de către Ministerul ucrainean de Interne ca fiind deputatul Vladimir Rybak, membru în Consiliul municipal Gorlovka, despre care se ştia că a fost răpit la 17 aprilie.

Rybak provenea din partidul Batkivşcina, din care face parte şi preşedintele interimar Oleksandr Turcinov, iar lider al formaţiunii este fostul premier Iulia Timoşenko, candidat la alegerile prezidenţiale anticipate din 25 mai.

×
Subiecte în articol: ucraina militanti prorusi