Valeriy Tkachov, director adjunct al departamentului comercial al Căilor Ferate ucrainene, a declarat pe Facebook că, în ultima săptămână, numărul vagoanelor de cereale care se îndreaptă spre porturile din regiunea Odesa a crescut cu peste 26%, ajungând la 5.341 de la 4.227, relatează Reuters.
El a spus că până la 970 de vagoane erau descărcate în fiecare zi în porturi.
Cu o săptămână înainte, numărul vagoanelor a crescut cu aproximativ 50%.
În august, Ucraina a lansat un "coridor umanitar" pentru navele către piețele africane și asiatice, pentru a încerca să ocolească o blocadă în Marea Neagră, după ce Rusia a renunțat la un acord care garanta exporturile maritime ale Kievului în timpul războiului.
Ulterior, un oficial agricol de rang înalt a declarat că ruta - care se întinde de-a lungul coastei sud-vestice a Ucrainei la Marea Neagră, în apele teritoriale românești și mai departe spre Turcia - va fi folosită și pentru transporturile de cereale.
Viceprim-ministrul Oleksandr Kubrakov a declarat joi că 91 de nave au exportat 3,3 milioane de tone de produse agricole și de metal de când coridorul a început să funcționeze în august.
Asociația de afaceri agricole UCAB a declarat luna aceasta că exporturile agricole de cereale ucrainene au crescut cu 15%, ajungând la 4,8 milioane de tone metrice în octombrie, datorită noului coridor.
Guvernul ucrainean se așteaptă la o recoltă de cereale și semințe oleaginoase de 79 de milioane de tone în 2023, cu un excedent exportabil în 2023/24 de aproximativ 50 de milioane de tone.
(sursa: Mediafax)