Rusia refuză să fie făcută singură responsabilă pentru respectarea acordului de la Geneva asupra Ucrainei așa cum încearcă să facă "occidentalii" și consideră amenințările cu noi sancțiuni americane "inacceptabile", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, informează AFP.
"Colegii noștri occidentali încearcă să dea vina mai degrabă pe noi. Dar trebuie subliniat: este o responsabilitate colectivă", a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov la canalul Rossia 1. În legătură cu amenințarea sancțiunilor americane, "un astfel de discurs este absolut inacceptabil", a adăugat el.
Printre altele, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a confirmat că trupe ruse se află în apropierea frontierei ucrainene "din cauza situației" în această țară. "Avem trupe în diferite regiuni și există trupe aproape de frontiera ucraineană. Unele au bazele acolo, altele au fost trimise ca întăriri din cauza situației din Ucraina", a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.