Ucraina va riposta dacă Rusia va trimite trupe sub paravanul unei misiuni de menţinere a păcii, a declarat sâmbătă ministrul apărării ucrainean, Mihailo Koval, citat de agenţia de presă Interfax Ucraina, transmite Reuters.
''Naţiunile Unite nu au dat Rusiei niciun astfel de mandat (de menţinere a păcii). Toată lumea s-a săturat deja de jocurile Rusiei legate de menţinerea păcii. Dacă vor veni, vor afla ce vine spre ei: vom desfăşura operaţiuni de luptă'', a spus Koval.
Situaţia din estul Ucrainei s-a agravat în ultimele zile, unde şapte observatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au fost sechestraţi la Slaviansk, bastion al insurgenţilor proruşi în estul Ucrainei.
''Indivizi necunoscuţi au oprit la ora locală 11:40 un autobuz cu 13 pasageri - şapte reprezentanţi ai OSCE, cinci membri ai armatei ucrainene şi şoferul. Persoanele capturate se află în sediul serviciilor speciale locale'', se arăta într-un comunicat al Ministerului de Interne ucrainean.
Anterior, Ministerul ucrainean de Externe anunţa, conform Interfax, că s-a pierdut contactul cu membrii Misiunii de observatori militari ai OSCE în regiunea Doneţk (est) şi că este posibil ca aceştia să fi fost răpiţi de separatiştii proruşi din regiune.