x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE: Cerem Rusiei să pună capăt agresiunii împotriva Ucrainei

UE: Cerem Rusiei să pună capăt agresiunii împotriva Ucrainei

30 Aug 2014   •   15:28
 UE: Cerem Rusiei să pună capăt agresiunii împotriva Ucrainei

Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, a făcut apel sâmbătă la Rusia să-şi oprească 'agresiunea recentă' împotriva Ucrainei, la sfârşitul unei reuniuni informale a miniştrilor europeni de externe la Milano, transmite AFP.

'Toţi miniştrii şi-au exprimat îngrijorarea profundă în ceea ce priveşte agresiunea recentă a trupelor regulate ruse' împotriva Ucrainei, a spus Catherine Ashton, înainte de a se deplasa la Bruxelles pentru a participa la summitul şefilor de stat şi de guvern centrat pe răspunsul ce ar trebui adoptat faţă de escaladarea crizei ucrainene.

Ea a subliniat că le revine celor 28 de lideri să decidă măsurile necesare.

UE şi-a înăsprit puternic sancţiunile împotriva Moscovei la sfârşitul lunii iulie prin adoptarea, pentru prima dată, a unor măsuri menite a lovi în inima economiei ruse.

Însă atitudinea Moscovei îi obligă pe liderii europeni să ia în considerare noi sancţiuni pentru a pune presiune pe preşedintele Vladimir Putin.

'Cerem Rusiei să pună capăt ostilităţilor şi fluxului de arme şi de personal în zona de conflict şi să-şi retragă forţele din Ucraina', a adăugat Ashton, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul italian de externe Federica Mogherini.

Aceasta din urmă pare de altfel favorită pentru a-i succeda în funcţia de şefă a diplomaţiei europene, în urma alegerii pe care ar urma s-o facă liderii europeni la summitul de la Bruxelles.




×