x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Von der Leyen e preocupată de activităţile Chinei şi vrea intensificarea securităţii în Asia-Pacific

Von der Leyen e preocupată de activităţile Chinei şi vrea intensificarea securităţii în Asia-Pacific

de Redacția Jurnalul    |    02 Aug 2023   •   00:00
Von der Leyen e preocupată de activităţile Chinei şi vrea intensificarea securităţii în Asia-Pacific
Sursa foto: Hepta

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a afirmat, în cursul unei vizite în Filipine, că securitatea Europei este strâns legată de cea a zonei Asia-Pacific, exprimând preocupări că invazia rusă în Ucraina poate inspira China să comită atacuri, inclusiv să anexeze Taiwanul.

Ursula von der Leyen s-a întâlnit luni cu Ferdinand Marcos, preşedintele statului Filipine, cei doi stabilind intensificarea relaţiilor comerciale, economice şi în materie de securitate. Uniunea Europeană va relua negocierile cu Filipine pe tema semnării unui acord de liber-schimb.

Ursula von der Leyen a insistat pentru intensificarea cooperării, susţinând că invazia militară rusă în Ucraina arată că liderii autoritarişti "sunt dispuşi să dea curs ameninţărilor".

"Războiul de agresiune al Rusiei contra Ucrainei zdruncină fundamentul ordinii internaţionale. Este o încălcare a Cartei ONU şi a principiilor fundamentale ale dreptului internaţional, precum integritatea teritorială şi suveranitatea. De aceea, Europa susţine lupta curajoasă a Ucrainei împotriva agresorului, întrucât utilizarea ilegală a forţei nu poate fi tolerată, nici în Ucraina, nici în zona Indo-Pacifică. Securitatea Europei şi securitatea zonei Indo-Pacifice sunt indivizibile. Provocările la adresa ordinii internaţionale bazate pe reguli, în lumea noastră interconectată, ne afectează pe toţi", a susţinut preşedintele Comisiei Europene.

"Suntem preocupaţi de intensificarea tensiunilor în zona Indo-Pacifică", a insistat Ursula von der Leyen, fără a menţiona China, reiterând că Uniunea Europeană susţine o zonă Indo-Pacifică liberă şi deschisă.

Cu ocazia unui seminar desfăşurat în Manila, Ursula von der Leyen a denunţat "demonstraţiile de forţă" ale Beijingului în Strâmtoarea Taiwan, precum şi în Marea Chinei de Est şi în Marea Chinei de Sud. China are o serie de dispute de tip teritorial cu Filipine, Brunei, Vietnam şi Malaysia.

China condamnă constant intensificarea prezenţei militare a Statelor Unite şi a altor naţiuni membre NATO în zona Asia-Pacific, mai ales cooperarea politică şi militară cu Taiwanul.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: von der leyen China