x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ultimele patru minute dramatice la bordul avionului Air France prăbuşit în Atlantic.

Ultimele patru minute dramatice la bordul avionului Air France prăbuşit în Atlantic.

27 Mai 2011   •   15:34
Ultimele patru minute dramatice la bordul avionului Air France prăbuşit în Atlantic.

Investigatorii accidentului Air France, produs la 1 iulie 2009 si soldat cu moartea celor 228 de persoane aflate la bord, au anuntat vineri ca cei doi copiloti au luptat, fara succes, timp de patru minute, pentru preluarea controlului aparatului.

Anchetatorii au stabilit ca turbulentele au inceput la doua ore si jumatate dupa decolarea de la Rio de Janeiro si la noua minute dupa ce pilotul aparatului, Marc Dubois (58 de ani) parasise postul de comanda, pentru o pauza, prevazuta de regulamentele companiei aeriene franceze.

In acel moment, avionul, un Airbus 330, se afla la 12.600 de metri altitudine, plonjonul in ocean, care s-a produs sub un unghi de 15 grade, durand trei minute si jumatate, interval in care cei doi copiloti, in varsta de 32, respectiv 37 de ani, au incercat in zadar sa redreseze aparatul, in paralel cu apelurile facute catre pilot de a reveni in cockpit.

Datele relevate de inregistratoarele de bord au mai relevat ca cel mai tanar dintre piloti s-a aflat la mansa pana cu un minut inainte de prabusire, inainte de a-i preda comanda colegului sau.

Oficialii francezi au mai lansat o ipoteza, anume accea ca informatiile pilotului automat, care a preluat comanda, dupa ce comandantul Dubois a intrat in pauza, privind inaltimea sa fi fost gresite, receptia senzorilor fiind influentata de gheata depusa pe avion, data fiind inaltimea la care zbura avionul.

Cert este ca Biroul de Anchete si Analize (BEA) de la Paris, care efectueaza investigatia in acest caz, a anuntat ca raportul final al accidentului nu va fi finalizat inainte de vara anului viitor.

×
Subiecte în articol: investigaţie accident aviatic air france