x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un militar american a murit în timpul unor exerciţii militare în Bulgaria

Un militar american a murit în timpul unor exerciţii militare în Bulgaria

18 Iun 2019   •   13:32
Un militar american a murit în timpul unor exerciţii militare în Bulgaria
Sursa foto: Spc. Craig Carter/Training Support Activity Europe

Un militar a decedat şi alţi trei au fost răniţi, luni seară, în Bulgaria în cursul unor lansări cu paraşuta în apropierea bazei aeriene de la Ceşneghirovo, lângă Plovdiv, în timpul unui exerciţiu anual desfăşurat sub comanda forţelor americane în Europa, transmite marţi BTA, citând centrul de presă al Ministerului al Apărării bulgar. 
Niciuna dintre victime nu este cetăţean bulgar. 
Potrivit unor surse care au dorit să rămână anonime, citate de site-ul cotidianului 24 Ceasa, un militar canadian a murit pentru că nu i s-a deschis paraşuta.
Cei trei militari răniţi fac parte din armata SUA şi au fost spitalizaţi cu fracturi. 
Armata bulgară nu ia parte la acest exerciţiu, a declarat o sursă din Ministerul Apărării. 
Exerciţiul 'Swift Response 2019' se desfăşoară între 13 şi 25 iunie în diferite locuri din Bulgaria, Croaţia şi România. La el participă în jur de 5.600 de militari, printre care 1.495 de paraşutişti, din opt state NATO. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sua bulgaria