x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria este pregătită pentru acordarea dublei cetăţenii din ianuarie

Ungaria este pregătită pentru acordarea dublei cetăţenii din ianuarie

17 Sep 2010   •   00:00

Ungaria este pregătită pentru a începe, de la 1 ianuarie 2011, acordarea cetăţeniei ungare acelor etnici maghiari de peste hotare care o vor solicita, a declarat vicepremierul ungar Zsolt Semjen, cu ocazia unei conferinţe de presă ţinute joi la Szombathely, informează ziarul ungar Magyar Nemzet, citat de Agerpres.



Acordarea cetăţeniei oricărei persoane care o solicită, ai cărei strămoşi provin de pe teritoriul fostului regat ungar şi vorbesc maghiara la un anumit nivel se numără printre cele mai elementare interese ale naţiunii ungare, accentua Semjen, făcând referire la faptul că ţările vecine au extins deja cetăţenia lor proprie la conaţionalii din afara hotarelor lor.

Potrivit lui Zsolt Semjen, cererile de cetăţenie vor putea fi depuse la orice oficiu de stare civilă al unei administraţii locale din Ungaria, urmând ca rezolvarea solicitării să se facă în trei luni.

Ungaria nu va furniza altor ţări date despre cetăţenie, aşa încât aceia care în ţara natală se aşteaptă la vreo retorsiune din cauza depunerii cererii nu vor trebui să se teamă.

×
Subiecte în articol: externe