Conducerea uneia dintre controversatele maternăţi din China, unde mamele îşi pot abandona bebeluşii sub protecţia anonimatului, a anunţat că este forțată să nu mai primească alţi bebeluşi, cel puțin temporar. Maternitatea, situată la sud de Guangzhou, a fost deschisă la sfârşitul lunii ianuarie, fiind imediat asaltată de mame care doreau şă-şi abandoneze copii.
Maternitatea din Guangzhou a înregistrat un număr uriaş de abandonuri, 262 de copii în luna ianuarie, potrivit agenției chineze de știri Xinhua. Toți cei 262 de copii suferă de dizabilități sau de boli, cum ar fi paralizie cerebrala, sindromul Down sau boli cardiace congenitale. Numărul uluitor de copii abandonaţi a determinat conducerea maternităţii să anunţe că nu mai este în măsură să țină pasul cu volumul de abandonuri, deşi capacitatea maternităţii a fost suplimentată cu 1.100 de paturi, pline deja.
Xu Jiu, directorul centrului a declarat pentru Xinhua că facilitatea din Guangzhou se confruntă cu un număr disproporționat de copii. "Numărul de copii care au venit la noi este mult mai mare decât în alte părți ale țării, în aceeași perioadă de timp", a spus el. "Părinții aduc copiii bolnavi în marile orașe, în speranța de a-i vindeca, însă mulți îi abandonează aici.", spune Xu Jiu.
Chiar şi autorităţile s-au declarat îngrozite, Li Liguo, ministrul afacerilor civile, a declarat în Parlamentul chinez că este îngrozit de amploarea pe care au luat-o abandonurile în maternităţile respective, întrebându-se dacă nu cumva decizia de înfiinţare a acestor facilităţi a fost una greşită.
Xu Jiu, directorul centrului din Guangzhou nu a precizat când se vor relua primirile de bebeluşi, însă a dat asigurări că nou-născuţii deja internaţi beneficiază de toată grija şi atenţia cuvenită.
În China există peste 25 de astfel de centre, unde părinţii îşi pot abandona copiii sub protecţia anonimatului.