x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vânzările Apple, sub așteptări

Vânzările Apple, sub așteptări

29 Oct 2021   •   10:40
Vânzările Apple, sub așteptări

Veniturile Apple se situează sub așteptările de pe Wall Street în cel de-al patrulea trimestru fiscal, fapt pe care directorul general al Apple, Tim Cook, l-a atribuit unor constrângeri mai mari decât se aștepta în ceea ce privește aprovizionarea cu iPhone-uri, iPad-uri și Mac-uri, scrie CNBC.

Acțiunile Apple a scăzut cu mai puțin de 3%.

"Am avut o performanță foarte bună, în pofida unor constrângeri de aprovizionare mai mari decât ne așteptam, pe care le estimăm la aproximativ 6 miliarde de dolari", a declarat Cook pentru Josh Lipton de la CNBC. "Constrângerile de aprovizionare au fost determinate de penuria de cipuri la nivelul întregii industrii, despre care s-a vorbit mult, și de întreruperile de producție legate de COVID în Asia de Sud-Est."

Cu toate acestea, veniturile totale ale Apple au crescut cu 29%, iar fiecare dintre categoriile de produse a înregistrat o creștere anuală.

Veniturile totale ale companiei au fost de 83,36 miliarde de dolari, față de 84,85 miliarde de dolari estimați, în creștere cu 29% de la an la an Vânzările iPhone au crescut cu 47% de la an la an, dar au fost totuși sub estimările Wall Street.

Cook a declarat că Apple se așteaptă la o "creștere solidă a veniturilor de la an la an" în trimestrul care se termină în decembrie, în ciuda faptului că firma se va confrunta cu constrângeri mai mari în ceea ce privește aprovizionarea, peste cele 6 miliarde de dolari care au afectat veniturile în trimestrul III. Cu toate acestea, Apple spune că trimestrul IV va fi cel mai mare, din punct de vedere al veniturilor, din istoria companiei.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Apple