x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Verzii o refuză pe Merkel. Singura variantă pentru coaliţie o reprezintă social-democraţii

Verzii o refuză pe Merkel. Singura variantă pentru coaliţie o reprezintă social-democraţii

de Istvan Deak    |    16 Oct 2013   •   15:58
Verzii o refuză pe Merkel. Singura variantă pentru coaliţie o reprezintă social-democraţii

Verzii germani au decis miercuri să rupă discuţiile de coaliţie cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, care îi are acum ca opţiune numai pe social-democraţi ca partener de guvernare.
"Verzii nu doresc să negocieze coaliţia" cu dna Merkel, a declarat vicepreşedintele partidului, Claudia Roth, adresându-se presei după mai multe ore de discuţii cu reprezentanţii conservatori la Berlin.

Între conservatori (CDU şi partidul său frate bavarez CSU) şi Verzi "nu vor exista negocieri asupra unei coaliţii guvernamentale", a afirmat şi secretarul general al CDU Hermann Gröhe în faţa jurnaliştilor.

După triumful personal al Angelei Merkel în alegerile legislative din 22 septembrie, conservatorilor din Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi aripa sa bavareză CSU, care au adunat 41,5% din voturi, le mai lipsesc cinci locuri pentru a deţine majoritatea absolută în Parlament. Aceştia trebuie să-şi caute un nou aliat, întrucât partidul liberal (FDP), pe care l-au avut ca aliat la guvernare din 2009, a fost eliminat din Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului.

SPD pleacă ca favorit să guverneze cu CDU/CSU în cadrul unei “mari coaliţii”, la fel ca la primul mandat al Angelei Merkel, între 2005 şi 2009.

Angela Merkel va continua joi discuţiile cu social-democraţii, pentru a treia oară consecutiv.

Reducerea datoriei şi investiţiile în inovaţie sunt cele două priorităţi anunţate sâmbătă de cancelarul Angela Merkel pentru cel de-al treilea mandat la conducerea Guvernului german.

'Trebuie să începem să returnăm din muntele de datorii', a declarat Merkel în interviul video săptămânal difuzat pe internet, răspunzând unei întrebări legate de “principalele evoluţii economice pentru viitoarea legislatură”. “Şi trebuie să investim în educaţie şi cercetare”, a spus Merkel, afirmând că doreşte să consacre cercetării în următorii ani 3% din PIB-ul Germaniei.
Angela Merkel a început vineri discuţiile cu Partidul Social-Democrat (SPD) pentru formarea coaliţiei.

Investiţia în educaţie face parte din priorităţile afişate de SPD, în programul său electoral.

Merkel a subliniat sâmbătă provocarea pe care o reprezintă îmbătrânirea populaţiei germane pentru economia statului. “Germania va intra relativ devreme în tranziţia demografică. În realitate suntem deja. Provocarea va consta înainte de toate în faptul de a creşte numărul persoanelor active de peste 60 de ani. Avem nevoie de imigranţi şi imigrante cu o bună formare profesională”, a spus Angela Merkel, adăugând că mai sunt multe de făcut în ce priveşte politica privind imigraţia.

“Avem o imigraţie în creştere provenind din alte ţări europene, în special persoane tinere. Şi cred că trebuie să avem o abordare mai deschisă. Europa nu trebuie să se dezvolte doar ca un spaţiu comun pentru schimburile comerciale, ci şi ca un spaţiu comun pentru piaţa muncii', a declarat cancelarul german.

×
Subiecte în articol: angela merkel coalitie social-democrat