Viata in Olanda

Doua romance, intr-o tara despre care se spune ca a pus capat prejudecatilor. Prima a vrut sa aiba o familie. Acum are un sot si un baietel pe care-i iubeste ca pe ochii din cap. A doua a vrut o cariera stralucita. Acum e un cercetator chimist premiat.

Mariana Ivascu s-a nascut si a crescut in Balta Alba - Titan, un cartier muncitoresc al Bucurestiului. A copilarit pe langa bloc. Isi aminteste cum, impreuna cu alti copii, mergea la Livada cu Nuci de la Ozana. Dana Ionescu e din Ramnicu-Sarat si isi aduce aminte cu drag de parintii ei, care au facut sacrificii mari pentru ca ea sa studieze chimia la Iasi. Mariana si Dana sunt de aproape sase ani in Eindhoven. Mariana si-a urmat inima acolo. Dana, pasiunea pentru chimie.

O poveste de dragoste

In 1999, Mariana l-a cunoscut pe sotul ei, Jean. El venise in vacanta in Romania. Ea lucra la o banca si statea intr-o garsoniera cumparata pe credit. Isi scrisesera cateva scrisori, Internet nu era pe vremea aceea. Vorbisera si la telefon. Si el a vrut sa o cunoasca, asa ca a venit. A fost saptamana de vis a Marianei.

"Comparativ cu romanii intalniti pana atunci, olandezul era mult deasupra. Dupa o saptamana impreuna m-a cerut de sotie si am acceptat", spune Mariana. Ea avea atunci un prieten roman, o relatie de patru ani, dar nu-si vedea viitorul alaturi de el. L-a acceptat pe profesorul olandez de economie.

Jean a plecat dupa ce i-a achitat garsonieara, fara sa stie daca va mai auzi vreodata de ea. Mariana si-a dat demisia si a plecat in Olanda.

"Amsterdamul m-a cucerit si, cum era vara, era plin de turisti si plin de viata", povesteste romanca. A venit si a plecat de mai multe ori in asteptarea vizei definitive. Nu s-au stabilit in capitala olandeza, ci intr-un oras mai mic, Eindhoven, care nu e la fel de vesel si plin de viata. De aceea, ea e putin trista. Dar prefera sa se gandesca la lucrurile frumoase: Mariana il are acum si pe Jean cel mic, care va implini curand trei ani.

Succesul

Dana Ionescu e multumita de viata ei in Olanda: e mereu in contact cu familia, se viziteaza de cateva ori pe an si a intalnit multi oameni care au fost alaturi de ea. A fost lector la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iasi, la Facultatea de Chimie, Catedra de Chimie Fizica. Olanda a vazut-o cu ocazia unui stagiu pentru doctorat, in 1996. "Decizia de a ramane in Olanda a venit natural, dupa dusul rece de la intoarcerea, din vara lui 1997, in Romania", povesteste Dana. A decis sa plece la un postdoctorat si sa ramana definitiv in Olanda. Colegii de la facultate nu au intampinat-o cu prea multa caldura.

In septembrie 2000 a venit din Eindhoven la Iasi, la o conferinta, unde a prezentat o lucrare stiintifica realizata cu olandezii. Inca nu demisionase de la Universitatea din Iasi. "Profesori care mi-au fost coordonatori pe vremea doctoratului nu au avut puterea sa vina sa ma asculte sau sa poarte o discutie stiintifica, proband o invidie iesita din comun si care m-a speriat foarte tare." A fost momentul care i-a intarit hotararea de a ramane in Tara Lalelelor. Dupa stagiul postdoctoral de la Universitatea din Eindhoven, a lucrat doi ani in cercetare la o companie americana cu sediul central in Olanda, iar din martie 2003 e lider de proiecte la Institutul olandez de cercetare energetica, ECN.

Singuratatea

La o intalnire cu alti romani, Mariana a fost doar o data. Era in ianuarie 2001. "Insa mi-a lasat un gust amar, ca de altfel toti romanii intalniti aici", spune Mariana. Nu i-a placut ca au stat numai in "bisericute". Cei care se stiau dinainte vorbeau numai intre ei. "Iar noi, ceilalti, care veniseram din pura curiozitate si din dorinta de a intalni mai multi romani si a ne face noi prieteni, am stat separate." A plecat dezamagita. Pentru ca sotul ei nu are prieteni, pentru ca a lucrat in locuri diferite, la distante mari de casa, iar oamenii nu vor sa aiba de-a face cu cineva care nu e stabil. Vizitele le primesc doar de la surorile lui si doar la zile de nastere. Dar nu e foarte fericita sa se intalneasca doar cu femei de peste 50 de ani, necasatorite. Altfel, vecinii olandezi sunt reci. Saluta si atat. "Nimeni nu e dornic de conversatii cu mine, o straina. Poate doar cei fara prea multa carte, care sunt curiosi si vor sa aiba subiecte de barfa." In cartier insa, nu prea ai cu cine sta de vorba.

I-a invatat romaneste

Dana e pe de alta parte multumita de viata ei in noua tara. "Toti colegii mei au invatat cuvinte in limba romana si eu am fost intodeauna mandra de nationalitatea mea." Dar reprosurile nu au ocolit-o: unii i-au spus ca e lipsita de patriotism pentru ca "am ales sa traiesc si sa muncesc in conditii decente si fara sa fac cafeaua in fiecare dimineata pentru professor". Langa orice titlu de lucrare a Danei sta mereu numele Romaniei, spune ea. Premiul pe care l-a luat anul trecut i-a fost acordat romacei Dana Ionescu. "Am foarte multi prieteni aici, olandezi, dar si italieni, portughezi. Sunt foarte multumita si ma duc in fiecare zi cu mare bucurie la institut."

OLANDA SI OLANDEZII

Pe parinti ii vezi, dar cand vin sa-si cheme copiii in casa. Iar parcurile si strazile nu sunt ca in Bucuresti. Uneori, Mariana e singura cu fiul ei, chiar daca vremea e frumoasa. "Mi s-a parut de la inceput curios, insa trebuie sa ma obisnuiesc. Aici copiii stau in casa mai mult. Probabil ca din cauza televizorului si a computerelor. Nu stiu… In august, cand am fost ultima data in Romania, parcurile noastre erau pline, de la 7:30 pana la 21:00. E ceva care aici imi lipseste." Poate animatia de pe strazi, magazinele… Autobuzele circula in Eindhoven la intervale mari, regulate, vin chiar mai devreme decat trebuie si sunt goale. Doar la ore de varf, cand intra si ies copiii de la scoala, sunt aglomerate. Nu se sinchisesc sa dea locul unei gravide, unei persoane in varsta sau cuiva cu un copil mic in rate. Vorbesc in continuare de-ale lor, se uita la tine, iti zambesc chiar.

Si daca tot a ajuns la nemultumiri, Mariana spune ca multi dintre cei veniti din afara Olandei sunt tare nefericiti din cauza sistemului medical. Medicul intai iti spune sa mergi acasa, sa iei un paracetamol, sa te odihnesti si sa revii, daca nu-ti trece, peste o saptamana. "E ridicol, dar asta e adevarul."