x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe VIDEO: AMUZANT? Cum o orca s-a jucat cu un iaht!

VIDEO: AMUZANT? Cum o orca s-a jucat cu un iaht!

03 Aug 2018   •   12:41
VIDEO: AMUZANT? Cum o orca s-a jucat cu un iaht!

Intr-un filmulet devenit viral pe internet, o orca jucausa "agata" un iaht, ducandu-l inainte si inapoi, spre amuzamentul martorilor oculari. "Spectacolul" a avut lo nu departe de Vancouver, in Canada. 

 

Cine stie, poate orca se plictisea sau poate a vurt sa-si incerce fortele si abilitatile de "comandant de vas". Sau, de ce nu, poate iahtul ancorat in larg deraja. 

Oricum, spectacolul oferit merita vazut: orca se apropie de iaht, se scufunda, iar cateva secunde mai tarziu, ambarcatiunea incepe sa se deplaseze ca si cum ar fi fost pusa in miscare de o forta nevazuta. 

Iahtul s-a deplasat intr-o directie, apoi in alta, pana cand s-a ciocnit usor de alta ambarcatiune. Apoi, dandu-si, probabil, seama ca a facut o prostie, orca si-a scos coada din apa in semn de "la revedere" si a plecat. 

Cele doua ambarcatiuni au suferit pagube usoare, dar nimeni nu a fost ranit. 

×