x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vina lui Saddam nu poate fi dovedita

Vina lui Saddam nu poate fi dovedita

09 Iun 2004   •   00:00

Saddam e pasibil de pedeapsa cu moartea. Asa sustine ministrul irakian al Justitiei, Malek Dohane al-Hassan, mai ales ca, dupa transferul de putere din 30 iunie, pedeapsa capitala ar putea fi reintrodusa in Irak.

PREVAZATORUL. Pe de alta parte insa, ziarul britanic The Times citeaza un oficial englez din Irak care sustine ca nu exista probe si martori impotriva lui Saddam. Cotidianul evidentiaza eforturile supraomenesti ale investigatorilor de a-si construi un caz solid impotriva "macelarului". Dar presupusele arme de distrugere in masa nu au fost gasite, membrii fostului regim capturati nu vor sa vorbeasca de frica, iar Saddam a fost suficient de destept sa ascunda probele care il fac responsabil de crimele de razboi si cele impotriva umanitatii.

GOANA PRIN BAGDAD. Tot de frica, Salem Chalabi, irakianul care are misiunea de a pune bazele Tribunalului ce va judeca procesul, este nevoit sa lucreze sub acoperire, sa doarma pe unde apuca si sa dea instructiuni de la distanta. Pentru Salem a devenit o rutina sa se ascunda, precum Saddam inainte de capturare, de teama sa nu fie omorat. (Anca Aldea)

×
Subiecte în articol: externe