x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vizita ciudata

Vizita ciudata

de Marina Constantinoiu    |    06 Iul 2005   •   00:00
Vizita ciudata

Ministrul de Externe, Mihai Ungureanu, a fost primit in Knesset, dupa o intrevedere cu presedintele Parlamentului, Reuven Rivlin.(Corespondenta din Ierusalim)

Corespondenta din Ierusalim
Ministrul de Externe, Mihai Ungureanu, a fost primit in Knesset, dupa o intrevedere cu presedintele Parlamentului, Reuven Rivlin.

La Knesset, Ungureanu a avut parte de doua momente ciudate. Vicepremierul Peres l-a intampinat chiar la bufetul institutiei, unde mai multi deputati, printre care si fostul premier laburist Ehud Barak, dar si ziaristi, luau masa. Dupa strangerea de mana de la bufet, Peres a invitat delegatia romana intr-o sala a carei usa dadea tot spre bufet!

Un alt moment penibil pentru ministrul roman de Externe, care, altfel, a avut parte de primiri excelente pe la toti oficialii israelieni care il intampina cu apelativul de "prietene", a fost primirea in Knesset, la dezbaterile parlamentare.

In sala dezbaterilor nu se aflau decat vreo cinci deputati din cei 120. Ungureanu nu a tinut nici un discurs, dar a fost intampinat cu o scurta cuvantare de catre presedintele Parlamentului, Reuven Rivlin, care a tinut sa sublinieze ca in Knesset pot fi intalniti deputati evrei de origine romana. Rivlin l-a felicitat pe Ungureanu pentru eforturile facute de Romania in ultimul timp, in chestiunea Holocaustului. El a remarcat insa faptul ca din cei 1.900 de ani de existenta a evreilor pe pamant romanesc, s-a ales doar o comunitate in continua scadere.

×
Subiecte în articol: externe