x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Președintele Chinei plănuiește o vizită în Rusia

Președintele Chinei plănuiește o vizită în Rusia

de Redacția Jurnalul    |    13 Mar 2023   •   13:30
Președintele Chinei plănuiește o vizită în Rusia
Sursa foto: Hepta

Președintele chinez, Xi Jinping, plănuiește să călătorească în Rusia pentru a se întâlni cu omologul său, Vladimir Putin, potrivit unor surse citate de Reuters.

Planurile pentru o astfel de vizită vin în contextul în care China s-a oferit să medieze pacea în Ucraina, un efort care a fost întâmpinat cu scepticism în Occident, având în vedere sprijinul diplomatic al Chinei pentru Rusia.

Agenția rusă de știri Tass a anunțat în 30 ianuarie că Putin l-a invitat pe Xi să facă o vizită în Rusia în primăvară. Wall Street Journal a raportat luna trecută că o vizită la Moscova ar putea avea loc în aprilie sau la începutul lunii mai.

Ministerul de Externe al Chinei nu a răspuns la o solicitare de comentarii cu privire la posibilitatea ca Xi să meargă la Moscova, iar Kremlinul a refuzat să comenteze.

Luna trecută, Putin l-a găzduit pe diplomatul de top al Chinei, Wang Yi, într-o vizită la Moscova.

China și Rusia au încheiat un parteneriat în februarie 2022, când Putin a vizitat Beijingul pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă, cu câteva săptămâni înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, iar cele două părți au continuat să reafirme soliditatea legăturilor lor.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: xi jinping vladimir putin