x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Abuzurile procurorilor, certificate de ÎCCJ. Dosarul familiei Cosma va fi rejudecat

Abuzurile procurorilor, certificate de ÎCCJ. Dosarul familiei Cosma va fi rejudecat

de Ion Alexandru    |    27 Mar 2018   •   08:24
Abuzurile procurorilor, certificate de ÎCCJ.  Dosarul familiei Cosma va fi rejudecat
Sursa foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Procurorii preferaţi ai Laurei Kovesi, Lucian Onea şi Mircea Negulescu, zis “Portocală”, de la DNA Ploieşti, au primit, ieri, de la Înalta Curte, una dintre cele mai crunte lovituri. Megadosarul de corupţie privind familia Cosma, din Ploieşti, unde, în urmă cu un an şi jumătate, s-au pronunţat condamnări de 8, respectiv 5 ani de închisoare, a fost desfiinţat, cauza fiind retrimisă pentru rejudecare.

În acest dosar, Mircea Cosma, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, fiul acestuia, Vlad Alexandru Cosma, fost deputat, un director din CJ Prahova, Daniel Alixăndrescu, precum şi un om de afaceri local, Răzvan Alexe, au fost trimişi în judecată de procurorii Lucian Onea şi Mircea Negulescu pentru infracţiuni de trafic de influenţă, luare de mită, abuz în serviciu şi dare de mită. Practic, cu acest dosar, DNA Ploieşti a devenit favorita lui Kovesi, pentru că, prin instrumentarea lui, a fost decapitată conducerea politică PSD a judeţului Prahova.

În rechizitoriul trimis instanţei de “Unitatea de elită” se arată că Mircea şi Vlad Cosma ar fi cerut şi primit peste un milion de euro de la trei oameni de afaceri, denunţători în cauză, toţi din Prahova, care aveau în derulare mai multe contracte finanţate de la bugetul Consiliului Judeţean. Una dintre “probele” cheie ale acestui dosar ar fi fost un memory-stick care ar fi conţinut date şi informaţii despre o înţelegere de tip infracţional între membrii familiei Cosma şi alte părţi din dosar. Această probă, ridicată de la domiciliul unei martore, în urma unei percheziţii, a dispărut de la dosar.

DNA Ploieşti, lovită în moalele capului

Această martoră, despre care există indicii că asupra ei ar fi fost făcute presiuni de către procurorii DNA, a fost folosită de anchetatori pentru a formula mărturii sub două identităţi. Una reală şi alta protejată, iar declaraţiile consemnate se băteau cap în cap. De altfel, familia Cosma a probat, cu dovezi audio-video, faptul că Mircea Negulescu şi Lucian Onea au fabricat mai multe probe, atât în acest dosar, dar şi în alte anchete instrumentate la DNA Ploieşti, au invocat mijloace de probă inexistente şi au făcut presiuni inimaginabile asupra inculpaţilor, a denunţătorilor, a martorilor, precum şi a membrilor familiilor acestora.

Vlad Cosma, fost deputat PSD, a arătat cum a fost, ulterior, folosit de aceeaşi grupare de procurori pentru a formula denunţuri mincinoase şi pentru a fabrica probe în mai multe dosare vizându-i pe fostul deputat Sebastian Ghiţă sau pe fostul premier, Victor Ponta. Toate aceste fapte fac, în prezent, obiectul unor plângeri penale la Parchetul General şi al unor sesizări la Inspecţia Judiciară.

S-a ales praful de condamnările “exemplare”

Reamintim că, înainte ca familia Cosma să probeze în spaţiul public modul în care se măsluiau dosarele la DNA Ploieşti, procurorii-vedetă reuşiseră, în 1 noiembrie 2016, să obţină, în acest dosar, condamnări la ani grei de închisoare pentru inculpaţii trimişi în judecată. Astfel, Mircea Cosma, în vârstă de 70 de ani, fusese condamnat de către Completul de 3 judecători, la o pedeapsă de 8 ani închisoare cu executare, în timp ce fiul acestuia a primit 5 ani de închisoare cu executare. Denunţătorul Răzvan Alexe, care a colaborat cu procurorii, dar care şi-a retras, ulterior, declaraţiile, la instanţă, acuzând că a dat aceste declaraţii sub presiune, a primit 2 ani şi 6 luni cu executare, iar fostul director al Direcţiei Patrimoniu din CJ Prahova, Daniel Adrian Alixăndrescu, a fost condamnat la 6 ani de închisoare cu executare.

Pe lângă condamnările desfiinţate ieri, Completul de 5 de la ÎCCJ a anulat şi confiscarea de la Vlad Cosma a 1,26 milioane de lei şi de la Mircea Cosma a 1,9 milioane de lei. Aceste sume făceau parte din “paradeala” gândită de “Portocală”.

 

 

×
Subiecte în articol: dasar familie cosma rejudecat