Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu este audiat marţi la DIICOT în dosarul “Romgaz-Interagro”, el spunând că vrea să dea declaraţii după ce a sesizat mai multe nereguli.
Adriean Videanu a spus că, după ce i-a fost schimbată încadrarea din suspect în inculpat, a luat decizia de a face o declaraţie în dosar întrucât a sesizat o serie de nereguli. El a arătat că astfel doreşte să aducă în faţa procurorului toate lămuririle necesare.
Videanu a fost audiat la DIICOT şi în 17 martie, când procurorii i-au prezentat toate acuzaţiile şi l-au anunţat ca va fi trimis în judecată în dosarul “Romgaz-Interagro”. Videanu, ministru al Economiei în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, va fi trimis în judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.
Omul de afaceri Ioan Niculae a fost în 18 martie la DIICOT, el fiind urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu, sustragere de sub sechestru şi spălare de bani.
Nicoleta Tonciu, o apropiată a omului de afaceri şi preşedintele Interagro, a fost anunţată de procurori în 21 martie că este inculpată şi va fi trimisă în judecată pentru spălare de bani şi sustragere de sub sechestru, în dosarul privind intervenţii la Romgaz pentru ca firma Interagro să primească preferenţial gaze la preţuri mici.
Ioan Niculae execută din aprilie 2015 pedeapsa de doi ani şi şase luni de închisoare primită în dosarul "Mită la PSD".
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că dosarul "Romgaz – Interagro” este aproape finalizat şi va fi trimis la instanţă după ce procurorii DIICOT le vor prezenta inculpaţilor toate acuzaţiile şi probele adunate în cei aproape trei ani de anchetă privind intervenţii la Romgaz pentru ca firma lui Ioan Niculae să primească preferenţial gaze la preţuri mici.
Procurorii au început să facă cercetări în acest caz după ce au documentat activitatea infracţională şi au pus sub urmărire penală, în ianuarie 2012, 40 de persoane, printre care angajaţi cu funcţii de conducere din Romgaz, Ministerul Economiei şi Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, precum şi reprezentanţii unor firme din Bucureşti, între care şi patronal Interagro, Ioan Niculae. Aceştia au fost acuzaţi de complot şi subminarea economiei naţionale, întrucât au pus în pericol sistemul energetic naţional, producând un prejudiciu de 126 de milioane de dolari SNGN Romgaz SA şi bugetului de stat.
După un an şi opt luni, în septembrie 2013, DIICOT a cerut aviz de la Senat pentru începerea urmăririi penale a lui Varujan Vosganian, ministru al Economiei în perioada decembrie 2006-decembrie 2008, pentru complot şi subminarea economiei naţionale. Tot atunci, DIICOT a cerut aviz şi de la preşedintele României, în cazul lui Adriean Videanu, ministru al Economiei în perioada decembrie 2008-septembrie 2010, pentru aceleaşi fapte.
Anchetatorii arătau că Videanu şi Vosganian, când au fost miniştri ai Economiei, au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern şase ordine, respectiv trei memorandumuri, pentru a sprijini interesele financiare ale omului de afaceri Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz, unitate naţională de interes strategic, în interesul firmei lui Niculae. Potrivit procurorilor, prin aceste intervenţii ar fi fost acordate discounturi comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale, peste plafoanele practicate de Romgaz, precum şi gaze naturale doar din producţia internă, fiind astfel produs un prejudiciu de aproximativ 130 de milioane de dolari.
Mai mult, Interagro nici nu ar fi putut benedicia de acele discounturi întrucât la acea dată avea o datorie de aproximativ 70% din bugetul anual al Romgaz.
“În cauză există indicii şi date temeinice potrivit cărora, prin activitatea miniştrilor Vosganian Varujan şi Videanu Adriean, respectiv prin vânzarea preferenţială către SC Interagro SA a unor cantităţi masive de gaze naturale, această societate a fost plasată într-o veritabilă poziţie de monopol pe piaţa gazelor naturale. Mai mult, SNGN Romgaz SA şi Minsiterul Economiei, fiind entităţi ale statului cu atribuţii în domeniul energetic, prin folosirea SNGN Romgaz SA în favoarea SC Interagro SA, contrar scopului pentru care SNGN Romgaz SA a fost înfiinţată, s-au creat riscuri semnificative în planul securităţii energetice a României”, potrivit documentelor procurorilor.
Şeful statului de la acea vreme, Traian Băsescu, a transmis, în 8 septembrie 2013, cererea de urmărire penală a lui Videanu, dar Senatul a respins, în 7 octombrie 2013, solicitarea privind începerea urmăririi penale în cazul lui Varujan Vosganian.
Videanu a fost pus atunci sub acuzare pentru complot şi subminarea economiei naţionale. De asemenea, procurorii au spus sub sechestru asigurător, până la concurenţa sumei de 277 de milioane de lei, patru imobile ale lui Videanu: trei apartamente din Bucureşti, un alt apartament din Mamaia şi un imobil din Snagov, judeţ Ilfov. Prin aceeaşi măsură au fost indisponibilizate toate sumele deţinute în conturile deschise la două unităţi bancare pe numele lui Videanu, pe sumele datorate acestuia cu titlu de dividende de către două societăţi comerciale, precum şi pe 66.906 acţiuni deţinute de fostul ministru la trei firme.
Doi ani mai târziu, în 2 februarie 2015, DIICOT a cerut din nou preşedintelui aviz pentru urmărirea penală a lui Videanu, de această dată pentru a-l pune sub acuzare şi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare. Solicitarea a fost avizată de preşedintele Klaus Iohannis, în 4 februarie 2015.
Procurorii au mai cerut atunci un nou aviz de la Senat pentru a putea începe urmărirea penală în cazul lui Varujan Vosganian, pentru aceleaşi fapte de care a fost acuzat şi Videanu. Senatul a respins şi de această dată, în 12 februarie 2015, solicitarea DIICOT.
Anchetatorii menţionau că Romgaz a livrat Interagro gaze naturale din producţia proprie în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de lei (circa 500 de milioane de dolari), din care 270 de milioane de lei (aproximativ 92 de milioane de dolari) au fost doar reducerile comerciale acordate ilegal.
“Valoarea reducerilor comerciale de întreruptibilitate acordate către SC Interagro SA pentru achiziţiile de gaze naturale din producţia internă a SNGN Romgaz SA reprezintă un procent de cca.51% din totalul de cca.500.000.000 lei aferent reducerilor comerciale acordate consumatorilor eligibili cu statut de consumatori întreruptibili în perioada februarie 2008 – decembrie 2010”, arătau anchetatorii în documentele prin care au cerut aviz pentru urmărirea penală a celor doi foşti miniştri.
Dosarul “Romgaz-Interagro” a fost instrumentat cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii.