x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie ANI: Fostul senator și manager al Spitalului de Urgență Oradea Gheorghe Carp, în incompatibilitate

ANI: Fostul senator și manager al Spitalului de Urgență Oradea Gheorghe Carp, în incompatibilitate

19 Mai 2022   •   10:19
ANI: Fostul senator și manager al Spitalului de Urgență Oradea Gheorghe Carp, în incompatibilitate

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul unui fost senator, al unui fost șef de Cardiologie din Spitalul de Urgență Pitești și în cazul unor secretari, directori, etc.

Potrivit unui comunicat al ANI transmis joi MEDIAFAX, printre persoanele depistate în stare de incompatibilitate se află Carp Gheorghe, fost senator și manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. ANI susține că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 16 august 2018 – 21 decembrie 2020, întrucât a exercitat simultan cu funcția de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea și funcția de administrator al unei societăți comerciale. De asemenea, s-a aflat în stare de incompatibilitate și în perioada 21 decembrie 2020 - 21 octombrie 2021 întrucât a exercitat simultan cu funcția de senator în Parlamentul României și funcția de administrator al unei societăți comerciale.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către acesta a infracțiunii de fals în declarații, întrucât nu a menționat funcția de administrator pe care o deține în cadrul societății comerciale în declarațiile de interese depuse în calitate de manager (declarații depuse în anii 2018, 2019, 2020 și 2021) precum și în calitate de senator (declarații depuse în anul 2021).

În comunictul ANI mai sunt menționați:

Blăjan Daniel, fost șef al Secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 iulie 2017 – 13 mai 2019, întrucât a exercitat simultan funcțiile de Șef Secție Cardiologie în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești și administrator al unei societăți comerciale.

Sadoveanu Ioana, secretar al comunei Gingiova, județul Dolj, în cazul căreia Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de secretar al comunei, a îndeplinit acte prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru fiica acesteia, respectiv a întocmit/semnat acte premergătoare organizării unui concurs în urma căruia fiica persoanei evaluate a fost angajată.

Pețenchea Bogdan Dumitru, secretar al comunei Cristești, județul Botoșani, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, întrucât, în exercitarea atribuțiilor de secretar al comunei Cristești, a semnat pentru sine la data de 11 aprilie 2017 un certificat de urbanism, în vederea realizării unei investiții prin intermediul propriei întreprinderi individuale, anticipând că prin semnarea acestui document ar putea obține un folos patrimonial.

Mihalache Ion Mihai, împuternicit adjunct al șefului Inspectoratului de Poliție Județean Olt, în perioada exercitării atribuțiilor a semnat două dispoziții cu privire la soția sa (agent de poliție în cadrul I.P.J. Olt. Prin semnarea documentelor soția acestuia a beneficiat de un coeficient de salarizare mai mare pentru funcția ocupată.

Disăgilă Nicoleta Isabela, director general în cadrul Primăriei Sectorului 5 București, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioadele 04 octombrie 2016 - 18 martie 2019, respectiv, 21 februarie - 26 octombrie 2020, întrucât a exercitat simultan cu funcția publică de Director la Direcția Generală Economică din cadrul Primăriei Sectorului 5 și funcția de referent în cadrul Serviciului Urmărire Contracte Lucrări, respectiv, în cadrul Serviciului Achiziții Publice din cadrul unei societăți de interes local la care C.L. al Sectorului 5 București este acționar majoritar.

Popa Florența Aura, șef serviciu Resurse Umane – Primăria Drăgășani, Jud. Vâlcea - s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23 noiembrie 2017 – 17 august 2020, întrucât a exercitat simultan cu funcția publică de Șef serviciu în cadrul Primăriei Mun. Drăgășani și calitatea de angajat cu contract individual de muncă în sectorul privat, atribuțiile exercitate în sectorul privat fiind în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate de către acesta în calitate de funcționar public.

Chiriac Robert Ionuț, șef serviciu în cadrul Serviciului Juridic și Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Mun. Onești, Jud. Bacău, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 21 aprilie 2019 – 12 martie 2021, întrucât a deținut și exercitat simultan atât funcția publică de șef serviciu în cadrul Serviciului Juridic și Autoritate Tutelară al Direcției Administrației Publice din cadrul Primăriei Mun. Onești cât și funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale.

Bârsan Dumitru, inspector în cadrul Compartimentului de Contabilitate și Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Com. Jina, Jud. Sibiu, s-ar afla în stare de incompatibilitate începând cu data de 06 aprilie 2010, întrucât exercită simultan cu funcția publică de execuție de Inspector în cadrul Compartimentului de Contabilitate și Taxe și Impozite din cadrul Primăriei Comunei Jina și funcția de contabil în sectorul privat, atribuțiile exercitate în sectorul privat fiind în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate de către acesta în calitate de funcționar public.

Liferie Lenuța, referent în cadrul Primăriei Pardina, Jud. Tulcea, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate întrucât în perioada delegării atribuțiilor corespunzătoare funcției publice de secretar general al comunei Pardina (24 septembrie – 24 decembrie 2020), soțul persoanei evaluate a fost desemnat viceprimar al comunei (începând cu data de 27 noiembrie 2020). De asemenea, aceasta ar fi încălcat și regimul juridic referitor la conflictul de interese administrativ, întrucât, în exercitarea funcției publice de referent în cadrul Primăriei Com. Pardina, respectiv în perioada delegării atribuțiilor corespunzătoare funcției de secretar general al comunei Pardina, a semnat mai multe documente, anticipând ca prin semnarea, respectiv încheierea documentelor menționate anterior ar putea crea un beneficiu pentru sine și pentru soțul acesteia.

Frumușeanu Ileana, consilier în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Craiova – Serviciul Fiscal Orășenesc Orșova, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, la data de 11 septembrie 2019, a reprezentat o întreprindere individuală, în calitate de împuternicit, în relația cu organele de control ale Direcției Generale Antifraudă Fiscală Târgu Jiu, respectiv a semnat o serie de documente emise în urma controlului efectuat de către D.G.A.F. Târgu Jiu contribuabilului.

Marinescu Gheorghe, consilier juridic în cadrul D.S.P. Vâlcea, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioadele 02 aprilie 2018 – 11 mai 2020, 12 aprilie 2018 – 31 decembrie 2020, respectiv, 29 iunie 2017 – 06 ianuarie 2021, întrucât a exercitat simultan cu funcția publică de execuție de consilier juridic în cadrul D.S.P. Vâlcea și funcția de consilier juridic în sectorul privat, atribuțiile exercitate în sectorul privat fiind în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate de către acesta în calitate de funcționar public.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: gheorghe carp