Polițiști Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au făcut vineri o percheziție domiciliară în București, într-un dosar penal privind infracțiuni de distrugere prin incendiere.
Pe 24 octombrie, în dreptul unui imobil din Sectorul 2, două autoturisme au fost incendiate. Polițiștii au asigurat atunci zona, în dreptul imobilului în care ardeau cele două mașini, iar pompierii au stins flăcările.
Nu au fost înregistrate victime, incendiul limitându-se la cele două autoturisme, prejudiciul estimat fiind de 80.000 de lei, a anunțat, sâmbătă, Poliţia Capitalei.
Din cercetări a reieșit că cele două mașini ar fi fost incendiate intenționat, bănuit fiind un bărbat, în vârstă de 37 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracțională.
La precheziția domiciliară au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală.
(sursa: Mediafax)