Preşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi şantaj, transmite Direcția Națională Anticorupție (DNA).
Acesta se află în stare de libertate și este acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual în formă continuată și șantaj.
În perioada martie - iulie 2019, Vasile Iliuţă şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, îngrădind dreptul la muncă a 10 angajaţi ai CJ Călăraşi. El nu le-a plătit salariile, deși Tribunalul Călărași a decis suspendarea a două hotărâri ale Consiliului judeţean, în urma cărora aceștia fuseseră eliberați din funcţiiile publice pe care le deţineau.
"În aceeaşi perioadă şi în acelaşi context, inculpatul ar fi semnat două documente despre care ştia că sunt falsificate şi în care, cu ştiinţă, nu fuseseră inserate perioadele lucrate de persoanele vătămate în modalitatea de mai sus. Prin aceste demersuri, ar fi fost creat un prejudiciu în dauna angajaţilor respectivi în valoare totală de 134.203 lei, cuantificat în neplata drepturilor salariale", arată DNA.
La 20 decembrie 2019, Vasile Iliuţă a încercat să constrângă un procuror pentru a-l determina să nu dispună trimiterea sa în judecată într-o cauză penală în care avea calitatea de inculpat.
Dosarul va fi judecat de Tribunalul Bucureşti.
Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, îl acuză pe premierul Florin Cîțu că are un comportament demn de junta militară. Nu are nicio legătură cu o țară europeană, mai spune Voiculescu despre...
Vlad Voiculescu, întrebat dacă acum l-ar informa pe premierul Florin Cîțu despre ordinul care schimba regulile pentru carantină, spune că „dacă lucrurile ar fi continuat firesc și nu ar fi fost aceste gesturi...
Vlad Voiculescu își nuanțează, vineri seară, declarațiile făcute dimineață despre subraportarea morților COVID-19. Diferența între datele raportate poate fi „de ordinul miilor”.
Întrebat la Digi24...
Un incendiu a izbucnit, vineri seară, la Spitalul Județean de Urgență Bacău. Au ars izolația unor conducte și deșeuri.
Pompierii militari băcăuani au fost anunțați că pe casa scării a Spitalului...
Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, va discuta vineri seară cu premierul Japoniei, Yoshihide Suga, despre abordarea faţă de China, inclusiv în problema Taiwanului, dar Administraţia de la Beijing a...
Activitățile culturale ar putea fi reluate în România din 1 iunie. Organizatorii evenimentelor vor avea de ales între două scenarii.
Ministerul Culturii propune măsuri pentru reluarea activităților...
O fetiță de 9 ani din Bistrița-Năsăud a sunat la 112 pentru a anunța că a găsit un portofel uitat pe o bancă, într-o stație de autobuz. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale publică dialogul cu copila.
-...
Administraţia Vladimir Putin a anunţat, vineri, expulzarea a zece diplomaţi americani, ca reacţie la sancţiunile Washingtonului, care includ expulzarea a zece diplomaţi ruşi.
"Statele Unite ne-au transmis o...
Bărbatul de 32 de ani cu un copil în brațe care a amenințat că se aruncă de pe un bloc din Sectorul 6 al Capitalei a fost reținut.
Poliția Capitalei anunță că bărbatul a fost reținut pe o perioadă de 24...
Carantina zonală se prelungește cu 7 zile pentru orașul Popești-Leordeni, județul Ilfov, începând de vineri de la ora 22.00.
Potrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov, rata de infectare...
Sub 80.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, conform Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Dintre cele 79.634 de persoane vaccinate în ultim...
Încurajați de părinți sau de profesori, peste 5000 de elevi din toată țara sunt așteptați să participe, și în acest an, la Concursul Național Interdisciplinar ”Aristotel Online”.
Pentru a putea...
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în vârstă de 66 de ani, a primit, vineri, prima doză a vaccinului anticoronavirus produs de compania AstraZeneca, informează agenţia DPA şi publicaţia Süddeutsche...
Secretarul de stat Andrei Baciu a declarat că „urmare a dispozițiilor premierului Florin Cîțu, principalul obiectiv a fost acela de a crește numărul de paturi de Terapie Intensivă pentru pacienții cu...
Fuziunea prin absorbţie dintre USR şi PLUS a fost aprobată, vineri, definitiv, de către Curtea de Apel Bucureşti, se arată într-un comunicat.
Copreşedintele Dan Barna a precizat că decizia de...