x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie După 25 de ore a  apărut sinteza hotărârilor ședinței CSM

După 25 de ore a  apărut sinteza hotărârilor ședinței CSM

de Dan Constantin    |    02 Noi 2018   •   17:14
După 25 de ore a  apărut sinteza hotărârilor ședinței CSM
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Ordinea de zi soluționată a ședinței  CSM desfășurate în 1 noiembrie a fost publicată pe site-ul oficial al instituției după 25 de ore de la incheierea plenului. Pe ordinea de zi au fost câteva puncte sensibile. Plenul a respins cererile de apărare a reputației profesionale a Cameliei Bogdan, judecătoare exclusă din magistratură, și ale procurorilor Lucică Onea, de la unitatea de elită a DNA Plioești, și a fostului șef al DIICOT, Horodniceanu.

Ultimul punct al ședinței care a provocat puternice dezbateri a fost legat de secția specializată pentru cercetarea magistraților, formată în cadrul Parchetului General prin aplicarea legilor Justiției. Votul va fi reluat conform comunicatului CSM.

×
Subiecte în articol: CSM