x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Demersuri pentru aducerea în România a falsului chirurg Matteo Politi, prins în Italia

Demersuri pentru aducerea în România a falsului chirurg Matteo Politi, prins în Italia

de Redacția Jurnalul    |    25 Aug 2023   •   22:00
Demersuri pentru aducerea în România a falsului chirurg Matteo Politi, prins în Italia

Autorităţile române desfăşoară demersuri pentru preluarea falsului chirurg italian Matteo Politi, urmărit internaţional pentru mai multe infracţiuni de înşelăciune, care a fost prins în Italia, în urma cooperării dintre Poliţia Română şi autorităţile din peninsulă, potrivit unor surse judiciare.

El are de executat o pedeapsă de 3 ani şi 10 luni de închisoare, pentru mai multe infracţiuni de înşelăciune, dar şi pentru instigare mediată la fals intelectual şi participaţie improprie la fals intelectual.

Într-un comunicat al IGPR transmis vineri se aminteşte că împotriva bărbatului Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a emis, la data de 15 martie 2023, un mandat de executare a pedepsei închisorii.

Politi a fost arestat pe teritoriul Italiei, urmând a se desfăşura în continuare procedura de predare către autorităţile române, a informat IGPR.

Italianul a lucrat ca medic de chirurgie plastică pentru cinci unităţi medicale din România fără să aibă acest drept. Acestuia i se atribuise un cod de parafă de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.

El a indus în eroare cu privire la calitatea sa de medic specialist în chirurgie plastică-estetică şi de medic cu drept de practică pe teritoriul României folosind un nume fals. Politi a obţinut sume de bani de la paciente de aproximativ 13.880 de lei şi 10.150 de euro, în cursul anului 2018.

Totodată, potrivit procurorilor, italianul a indus în eroare doi medici, prezentându-se sub un nume fals şi susţinând că, în scurt timp, va fi proprietarul unei clinici private cu sediul în Bucureşti, deşi cunoştea că nu exista posibilitatea reală de a face achiziţia în acel termen, deoarece nu avea resursele financiare în acest scop.

Matteo Politi i-a determinat pe cei doi să încheie un contract de prestări servicii cu o societate comercială, al cărei administrator era, încasând suma de 13.896 lei reprezentând chiria pentru trei luni de utilizare a unui cabinet din cadrul clinicii. Cei doi medici nu au putut beneficia de spaţiul în cauză, întrucât nu li s-a permis accesul de către adevăratul proprietar.

În martie 2018, Politi a determinat funcţionari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti să întreprindă demersurile necesare în vederea obţinerii dreptului de liberă practică, înmânându-le acte care atestau în mod fals calitatea sa de medic şi specializarea de chirurg plastician-estetician şi să întocmească cu intenţie un certificat de înregistrare din data de 23 martie 2018, prin care se certifica faptul că este înregistrat în evidenţele de personal ale DSPMB cu un număr de cod parafă, deşi el nu avea calitatea de medic şi, pe cale de consecinţă, nu îndeplinea nici condiţiile de liberă practică.

De asemenea, italianul a determinat funcţionari din cadrul Ministerului Educaţiei - Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, înmânându-le acte care atestau în mod fals calitatea sa de medic şi specializarea de chirurg plastician-estetician, să întocmească, fără vinovăţie, un atestat în baza căruia diploma de absolvire a învăţământului superior eliberată de Facultatea de Medicină - Universitatea din Priştina este recunoscută ca diplomă de licenţă în domeniul sănătate în România, în scopul încadrării în muncă şi pentru înscrierea la cursuri de formare profesională. Politi nu urmase cursurile în medicină la facultatea în cauză, diploma fiind falsă. 

×
Subiecte în articol: matteo politi inselaciune