Direcția Națională Anticorupție (DNA) a deschis 33 de dosare penale referitoare la atribuirea unor contracte de achiziţii în domeniul sanitar, în timpul stării de urgență.
"În legătură cu pandemia provocată de coronavirus, pot să vă aduc la cunoştinţă că la DNA sunt înregistrate 33 de dosare penale, dintre care în 25 de cauze procurorii s-au sesizat din oficiu. În aceste cauze, se efectuează cercetări privind încălcarea prevederilor legale în legătură cu organizarea, atribuirea şi derularea unor contracte de achiziţii publice directe a unor echipamente de protecţie: măşti, viziere, combinezoane, izolete şi altele materiale. De asemenea, achiziţionarea de măşti medicinale neconforme, considerate periculoase şi interzise în UE", a declarat procurorul șef DNA, Crin Bologa.
El a explicat că, în cazul în care procurorii identifică încălcări ale legislaţiei secundare, există o limită stabilită de Curtea Constituţională care împiedică Parchetul să considere fapta ca fiind abuz în serviciu.
"În ciuda limitărilor legale, ocazionate de starea de urgenţă, trebuie subliniat că orice faptă de corupţie, luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, conflict de interese, abuzul în serviciu în legătură cu aceste achiziţii publice sunt şi rămân fapte penale, iar DNA, în cadrul şi limitele competenţelor sale, acordă maxim de atenţie tuturor sesizărilor.
Noi nu cercetăm faptele de corupţie ca să bifăm statistici, să ne crească numărul de dosare sau să împiedicăm eforturile statului de luptă împotriva răspândirii virusului, ci, dimpotrivă, vrem să ne asigurăm că aceste forţe ale statului în sectorul sanitar şi-au atins scopul, că bugetul public nu este risipit, sifonat în buzunarele celor corupţi", a susţinut Crin Bologa.