x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fosta noră a lui Măgureanu spune că va depune probe că a fost ameninţată de persoane din dosarul Romprest

Fosta noră a lui Măgureanu spune că va depune probe că a fost ameninţată de persoane din dosarul Romprest

16 Mar 2016   •   15:51
Fosta noră a lui Măgureanu spune că va depune probe că a fost ameninţată de persoane din dosarul Romprest

Alina Petre, fosta noră a lui Virgil Măgureanu, a afirmat, miercuri, la ieşirea de la DNA Ploieşti, că va merge la Secţia 3 de Poliţie din Bucureşti unde va depune probe pentru a dovedi că a fost ameninţată de persoane implicate în dosarul Romprest, evitând să spună dacă a făcut noi denunţuri.

"Este vorba de alte dosare, care au legătură în special cu Romprest, evident, şi se referă la ameninţări şi presiuni făcute asupra doamnei Măgureanu pentru a nu vorbi, venite din partea asociaţilor acelei (societăţi - n.r.)", a spus Florin Ghiulbenghian, care a însoţit-o pe Alina Petre, fostă Măgureanu, la DNA Ploieşti.

Ghiulbenghian a precizat că este vorba de ameninţări făcute "şi înainte, şi după" depunerea denunţurilor.

La rândul său, Alina Petre a precizat că, în cursul serii de miercuri, va merge la Secţia 3 de Poliţie din Bucureşti pentru a depune dovezi legate de ameninţările pe care le-a primit.

Cei doi nu au precizat dacă au depus noi denunţuri în faţa procurorilor DNA Ploieşti sau doar au stat de vorbă cu aceştia despre dosare aflate în instrumentarea acestei unităţi de parchet.

Alina Petre ajunsese, miercuri, în jurul orei 13.00, la DNA Ploieşti, iar la intrarea în sediul instituţiei afirma că nu poate spune motivul pentru care a venit la DNA Ploieşti şi nici pe cine a venit să denunţe.

Întrebată de către jurnalişti de ce face aşa târziu denunţuri despre ceea ce ştie de mai multă vreme, fosta noră a lui Virgil Măgureanu a răspuns: "Mi-e frică!", adăugând că nu îi este uşor să facă acest lucru.

La întrebarea dacă şi-a luat măsuri de protecţie, Alina Petre a răspuns: "Nu îmi permit măsuri de protecţie, sper să mă protejeze statul şi legea".

Surse judicare suţineau că procurorii DNA Ploieşti nu au citat-o pe Alina Petre în niciun dosar, astfel încât prezenţa acesteia la sediul Parchetului anticorupţie putea avea drept scop depunerea de noi sesizări.

Alina Petre, fostă Măgureanu, a depus, luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie, o nouă plângere penală care îi vizează, printre alţii, pe fostul ei socru, Virgil Măgureanu, dar şi pe Crin Antonescu, Mugur Isărescu, Elan Schwartzenberg, primarul din Bragadiru, prefectul din Teleorman şi doi magistraţi.

Alina Petre a mers la procurorul de serviciu al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar la ieşire le-a dat jurnaliştilor mai multe hârtii în care scrie că a depus plângeri ce îi vizează pe Virgil Măgureau, fost director al Serviciului Român de Informaţii, Crin Antonescu, în calitate de fost preşedinte interimar al României, Adina Vălean, eurodeputat, soţia lui Crin Antonescu, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Elan Schwartzenberg şi Dragoş Dobrescu, oameni de afaceri, Carmen Daniela Dan, prefectul judeţului Teleorman, Gheorghe Mihai, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, Elena Brânduşa Gheorghe, judecător la Tribunalul Bucureşti şi Vasile Cimpoeru, primarul oraşului Bragadiru.

"Subsemnaţii Măgureanu Alina Ioana şi Ghiulbenghian Florin Mihai prin prezenta dorim să aducem la cunoştinţa opiniei publice faptul că în data de 14 Martie 2016 am depus la Direcţia Naţională Anticorupţie - Bucureşti mai multe plângeri penale, vizând infracţiuni extrem de grave comise de mai mulţi cetăţeni români în ultimii 10 ani", scrie în adresă, pe care este trecută Fundaţia Europeană pentru Bună Guvernare şi Prevenirea Corupţiei. 

Alina Petre mai arăta că în următoarele săptămâni va depune noi plângeri în cazul celor nominalizaţi.

"Am o problemă de constiinţă civică, pentru că am participat şi am fost martor ocular la nişte evenimente, fapte. Eu am suspiciunea că ar constitui fapte de corupţie. (...) Fals în declaraţiile de avere, uz de fals, declaraţii false în inscrisuri private, trafic de influenţă, atât la Chiliman, cât şi Oprescu”, spunea Alina Petre, precizând că este vorba de patru denunţuri, iar faptele s-ar fi petrecut în decursul a zece ani.
 
Întrebată de jurnalişti dacă deţine probe pentru acuzaţiile pe care le face, Alina Petre spunea: "Sunt acte obţinute, înscrisuri”.
 
Fosta noră a lui Virgil Măgureanu a depus şi în octombrie 2015 mai multe plângeri la Direcţia Naţională Anticorupţie, în calitate de parte vătămată. Ea arăta atunci că este vorba despre acuzaţii de corupţie, în condiţiile în care domnul Virgil Măgureanu şi familia" i-au afectat "toate interesele".
×
Subiecte în articol: alina petre