x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Kovesi stie cum poate fi rezolvata problema corupţiei in Romania

Kovesi stie cum poate fi rezolvata problema corupţiei in Romania

07 Feb 2018   •   10:19
Kovesi stie cum poate fi rezolvata problema corupţiei in Romania

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat miercuri că problema corupţiei în România nu va putea fi rezolvată doar arestând inculpaţi, trimiţând funcţionari în judecată sau obţinând condamnări, adăugând că efortul investigativ al procurorilor trebuie dublat de măsuri de prevenire.

 

Declaraţia a fost făcută în cadrul unei dezbateri cu tema: "Frauda şi corupţia în domeniul achiziţiilor publice. De la combatere la prevenire", organizată de DNA.

"În general, când vorbim de fenomene infracţionale, abordarea acestora pleacă de la prevenire la combatere. Poate aţi observat, noi am inversat puţin ordinea, tocmai pentru că în cadrul anchetelor pe care DNA le realizează am constat că în ceea ce priveşte achiziţiile publice frauda în achiziţiile publice sau fenomenul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu avem tipologii repetitive, avem moduri de operare care se repetă şi din această perspectivă am considerat că întocmirea unui studiu în care să arătăm modurile de operare, tipologiile identificate în anchetele noastre pot fi un instrument extrem de util pentru celelalte instituţii care au atribuţii în domeniul prevenirii corupţiei. În intervenţiile publice anterioare ale DNA, întotdeauna am insistat pe această problemă a prevenirii. Nu vom rezolva problema corupţiei în România doar arestând inculpaţi, doar trimiţând în judecată funcţionari publici sau obţinând condamnări. Corupţia în România poate fi rezolvată dacă efortul investigativ al procurorilor este dublat de măsuri de prevenire şi de educaţie serioasă în anticorupţie", a spus Kovesi, scrie agerpres.

Kovesi a adăugat că peste jumătate din activitatea DNA o reprezintă investigarea faptelor de abuz în serviciu.

"Plecând de la aceste concluzii, am demarat acest proiect şi în cadrul DNA a fost constituit un studiu care se bazează pe soluţiile de condamnare rămase definitive în anii 2016-2017 şi în care procurorii au investigat fapte de abuz în serviciu, de fraude în achiziţii publice. Peste jumătate din activitatea DNA o reprezintă investigarea faptelor de abuz în serviciu. Acesta este motivul şi premisa de la care am plecat în constituirea acestui studiu", a explicat şefa DNA.

×