x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Liberalul Alexandru Muraru depune plângere penală pe numele senatorului AUR, Claudiu Târziu

Liberalul Alexandru Muraru depune plângere penală pe numele senatorului AUR, Claudiu Târziu

05 Oct 2021   •   19:50
Liberalul Alexandru Muraru depune plângere penală pe numele senatorului AUR, Claudiu Târziu
Sursa foto: sursa: facebook

Deputatul liberal Alexandru Muraru anunță că depune plângere penală pe numele senatorului AUR, Claudiu Târziu, după ce acesta l-ar fi amenițat cu moartea de la tribuna Parlamentului.

Deputatul Alexandru Muraru, consilierul premierului pentru pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului și Xenofobiei, a transmis, marți, printr-un comunicat de presă, că se simte amenințat cu moartea.

„Încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că reprezentanții AUR sunt neo-legionari! Amenințarea cu moartea explicită și implicită și comparația cu legionarii este inadmisibilă”, spune Muraru.

El susține că, de la tribuna Parlamentului, co-președintele AUR, Claudiu Tîrziu, l-a amenințat, spunându-i: „O să dai socoteală pentru mizeriile pe care le verși în capul AUR”, iar el consideră că aceasta este „o amenințare directă, fățișă, specifică gangsterilor politici, incompatibilă cu normele de drept ale unui stat democratic”.

Mai mult, spune Muraru, în discursul susținut la moțiunea de cenzură, Târziu a spus și că „dacă eram legionar, știți cum procedam, da? Așa, doar cu cuvintele”, referindu-se la acuzații venite din sală.

„Voi depune o plângere penală prealabilă la Poliție pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare. Din punctul meu de vedere, cred că reprezentanții AUR au depășit o linie roșie. Violența în politică este specifică partidelor totalitare, extremist, iar prin ceea ce s-a întâmplat astăzi (marți - n.r.), s-a dovedit că ceea de am spus de-a lungul timpului despre această formațiune politică a fost corect. Amenințarea cu moartea explicită și implicită și comparația cu legionarii este inadmisibilă. Este unică în istoria Parlamentului României după 1990”, spune Alexandru Muraru.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Alexandru Muraru