x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Soluție definitivă. 26 de ani de închisoare pentru criminalul fetei din Berceni

Soluție definitivă. 26 de ani de închisoare pentru criminalul fetei din Berceni

de Redacția Jurnalul    |    01 Iul 2024   •   13:45
 Soluție definitivă. 26 de ani de închisoare pentru criminalul fetei din Berceni
Sursa foto: Antena 3 CNN

Bărbatul care a ucis-o pe fiica iubitei sale și i-a ascuns cadavrul în canapea, în vara anului trecut, rămâne cu condamnarea de 26 de ani de închisoare.

Avocatul familiei victimei, Adrian Cuculiș, a anunțat soluția definitivă de 26 de ani de închisoare pentru Marcel Șerbuc, criminalul fetei din Berceni.

De asemenea, a fost menținută și soluția de plată a despăgubirilor civile de 95.000 euro.

Bărbatul fusese condamnat deja la 26 de ani de închisoare pentru omor calificat şi tâlhărie de către Tribunalul București, dar decizia nu era definitivă.

Cadavrul copilei a fost găsit ascuns în lada unei canapele din locuința pe care individul o împărțea cu mama minorei, în Berceni. Mama fetiței a fost găsită apoi în Spania, iar Marcel Șerbuc în Olanda.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Marcel Șerbuc condamnare