Într-un prim dosar, polițiștii Secției 4 Pitești au continuat cercetările asupra unui bărbat de 37 de ani, din Prahova, reținut pe 8 decembrie pentru infracțiuni de antisemitism și ulterior plasat sub control judiciar. La domiciliul acestuia, în Pitești, au fost găsite mai multe medii de stocare și un pistol de tip airsoft. De asemenea, autoritățile vor efectua o percheziție informatică pentru colectarea de dovezi suplimentare.
În al doilea dosar, polițiștii Secției Rurale Rucăr s-au sesizat în urma unui mesaj postat pe 7 decembrie de un bărbat de 43 de ani, din Rucăr. Mesajul, însoțit de o fotografie cu o armă de foc, îndemna publicul la săvârșirea de infracțiuni. În urma percheziției la domiciliul suspectului, au fost ridicate opt cuțite de vânătoare, un detector de metale, un telefon mobil și mai multe articole pirotehnice.
Autoritățile efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor implicați. În ambele cazuri, faptele sunt anchetate în baza articolelor din Codul Penal și din Legea nr. 157/2018 privind combaterea antisemitismului.
Acțiunile sunt derulate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești și Câmpulung.
(sursa: Mediafax)