Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a dispus, luni, preluarea cauzei privind accidentul rutier în care ar fi murit patronul Hexi Pharma, Dan Condrea.
Potrivit unui comunicat de presă al PÎCCJ, dosarul a fost înregistrat iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Surse judiciare au declarat, duminică seară, pentru AGERPRES, că Parchetul General va prelua, luni dimineaţă, ancheta privind accidentul rutier în care şi-ar fi pierdut viaţa Dan Condrea.
Conform comunicatului, în cauză s-a dispus efectuarea necropsiei, urmând a se dispune totodată şi efectuarea unei expertize tehnice auto pentru stabilirea dinamicii şi a împrejurărilor producerii accidentului, autoturismul fiind ridicat şi transportat la sediul organelor de poliţie în vederea efectuării de cercetări.
"Din primele verificări şi acte efectuate a rezultat că, la data de 22 mai 2016, ora 18,30, în timp ce conducea un autoturism marca Opel din direcţia Corbeanca către Buftea, conducătorul auto a ieşit în afara carosabilului, izbindu-se violent de copacii de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto", se mai arată în comunicatul PÎCCJ.
Poliţişti şi experţi ai Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea unui procuror, continuă, luni, cercetarea la faţa locului. AGERPRES