x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Profesorul de la SNSPA cercetat pentru folosirea funcției în scop sexual, suspendat

Profesorul de la SNSPA cercetat pentru folosirea funcției în scop sexual, suspendat

30 Iul 2024   •   13:15
Profesorul de la SNSPA cercetat pentru folosirea funcției în scop sexual, suspendat
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Senatul SNSPA a aprobat suspendarea lui Alfred Bulai din toate funcțiile pe care le ocupă. Polițiștii Capitalei au început investigațiile luni, după acuzaţii aduse profesorului. Cercetările se fac pentru folosirea funcției în scop sexual.

Marți, Senatul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a aprobat, la propunerea rectorului SNSPA, Remus Pricopie, după analiză în Consiliul de Administrație al universității, suspendarea lui Alfred Bulai de la activitățile didactice, precum și din toate funcțiile pe care le ocupă, director al Departamentului de Sociologie al Facultății de Științe Politice, membru al Consiliului Facultății de Științe Politice și membru al Senatului SNSPA, pe perioada derulării procedurii de cercetare a Comisiei de Etică a SNSPA.

În privința informațiilor apărute luni, SNSPA precizează că nu a existat niciodată o plângere la adresa lui Alfred Bulai, depusă la Decanatul Facultății de Științe Politice, la Comisia de Etică a SNSPA sau la alte instanțe din interiorul SNSPA.

„Rectorul SNSPA a solicitat Facultății de Științe Politice, la nivelul căreia profesorul Bulai și-a desfășurat activitatea, să ofere Comisiei de Etică toate informațiile disponibile, pentru o transparență totală asupra acestui caz. Îi rugăm pe cei care susțin că să se adreseze instituțional către SNSPA sau către orice altă instituție a Statului Român (poliție, procuratură etc.), pentru a clarifica acest aspect, în sau orice alt posibil caz. SNSPA a avut ieri, 29 iulie 2024, o discuție preliminară cu reprezentanții organelor de anchetă, în legătură cu declanșarea unei anchete penale. Pe măsură ce se vor aduna mai multe informații, la nivelul SNSPA, acestea vor fi transmise şi Poliției”, arată sursa citată.

În legătură cu cererea de pensionare, SNSPA precizează că „pensionarea este un act unilateral al angajatului și nu trebuie de instituția angajatoare. Decizia de pensionare este emisă de Casa de Pensii, nu de către angajator. Prin urmare, SNSPA va lua act de decizia angajatului de a înceta contractul individual de muncă, începând cu 1 octombrie 2024”.

Încetarea contractului de muncă, în urma pensionării, nu va bloca sau suspenda activitatea Comisiei de Etică a SNSPA.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: profesor cercetare suspendare