Finanțarea rețelei Soros din România, un secret bine păstrat al „Societății Deschise”, a ajuns în instanță în Statele Unite. Judicial Watch, organizație nonprofit din Washington, a depus în 23 martie o plângere la Curtea districtului Columbia pentru încălcarea de către Departamentul de Stat și Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) a Legii accesului la informații (FOIA - Freedom of Information Act). În fapt, JW reclamă faptul că a solicitat în repetate rânduri celor două instituții guvernamentale informații legate de finanțarea din bani publici a activităților politice ale Fundației pentru o Societate Deschisă din România (OSFR), dar nu a primit răspunsuri concludente. Plângerea civilă depusă la instanța menționează că informațiile cerute se refereau la înregistrări privind contracte, subvenții sau alte alocări/plăți de fonduri către OSFR, personalul acesteia sau orice filiale sau afiliate. Solicitarea menționa explicit „toate înregistrările comunicărilor dintre toți oficialii, angajații sau reprezentanții Departamentului de Stat, inclusiv ale ambasadorului Hans Klemm, cu toți oficialii, angajații sau reprezentanții Fundației pentru o Societate Deschisă-România și ai filialelor sau subsidiarelor acesteia”. Sunt incluse în cererea în baza FOIA și accesul JW la rapoarte, evaluări sau înregistrări similare privind activitatea OSFR. Un alt punct privește „toate comunicările via Departamentul de Stat prin sistemul SMART trimise sau primite de angajați ai guvernului SUA care funcționează sub autoritatea șefului Misiunii de la București și care se referă la OSFR”. Înregistrările solicitate vizează perioada de la 1 ianuarie 2015 până în prezent.
Plângerea către instanță este semnată de Ramona Cotca, avocat principal în cadrul departamentului juridic al organizației Judicial Watch. Ramona Cotca, cetățean american de origină română, are un CV impresionant. A absolvit Universitatea din Michigan cu calificativul Magna cum Laudae pentru lucrarea „Drepturile omului în politica externă americană în perioada 1965-1989 (Cazul României), urmată de diplome în Studii politice și Drept la Oxford și Universitatea Americană. A fost implicată în dosarele deschise de JW pentru elucidarea comunicărilor fostului Secretar de Stat Hillary Clinton în cazul Benghazi, dar și în investigațiile asupra implicării politice a lui George Soros în Albania și Macedonia prin intermediul fundațiilor finanțate cu fonduri publice americane.