x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Spitalul din Sibiu: Asistentul cu Covid-19 nu a respectat protocolul, luăm în calcul o plângere penală

Spitalul din Sibiu: Asistentul cu Covid-19 nu a respectat protocolul, luăm în calcul o plângere penală

30 Mar 2020   •   14:38
 Spitalul din Sibiu: Asistentul cu Covid-19 nu a respectat protocolul, luăm în calcul o plângere penală

Asistentul medical de la secția ATI a Spitalului din Sibiu, testat pozitiv pentru coronavirus, nu a respectat protocoalele, iar conducerea unității medicale anunță că este posbil ca, după finalizarea anchetei DSP, să facă plângere penală pentru nerespectarea măsurilor de combatere a bolilor.

 

Concluzia anchetei derulate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu cu privire la cazul asistentului ATI infectat cu noul tip de coronavirus arată că acesta nu a respectat obligațiile profesionale și protocoalele secției ATI.

 

„Concluzia anchetei este că asistentul nu a respectat obligațiile sale profesionale și protocoalele de la nivelul secției ATI și, prin acțiunile sale, a expus secția, colegii și pacienții unor riscuri suplimentare grave. După ce vor fi disponibile și rezultatele anchetei derulate de Direcția de Sănătate Publică și, în funcție de evoluția situației si gravitatea efectelor, vom lua in calcul chiar și formularea unei plângeri penale pentru infracțiunea de nerespectare a măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor contagioase (Art. 352 Codul Penal)”, se arată într-un comunicat al SCJU Sibiu.

Potrivit reprezentanților spitalului, asistentul angajat în cadrul secției ATI a spitalului efectuează în timpul liber îngrijiri la domiciliu, iar din 16 martie a intrat în contact cu o familie revenită în țară din Germania.

„Cu această familie, asistentul a avut 3 contacte în decurs de o săptămână, iar primele sale simptome au apărut din data de 22 martie, cu mult înainte ca în secția ATI a SCJU Sibiu să existe vreun caz suspect sau confirmat cu noul coronavirus, primul pacient suspect fiind internat în 26 martie”, se precizează în comunicat.

Potrivit acestuia, în zilele de 26 și 27 martie, aflat în tură de după-amiază, asistentul ATI a descoperit că are febră peste 38 de grade Celsius, dar nu a respectat regula de a-și anunța superiorul ierarhic și nici medicul de gardă.

„Într-adevăr, în data de 26.03 a consemnat în fișa de triaj epidemiologic că are temperatura 38C, dar nu a anunțat un superior. În data de 27.03, asistenta șefă a secției a aflat la ora 17.30, de la o infirmieră, că asistentul în discuție are febră. Ca urmare, a reacționat prompt și l-a îndrumat, prin intermediul medicului de gardă la serviciul de gardă Boli Infecțioase. Conform fișei postului, asistentului medical acesta are obligația ”, se mai spune în comunicat.

Mai mult, potrivit conducerii unității medicale, în perioada 22-27 martie, asistentul nu a respectat consemnul de a nu părăsi etajul unde a fost desemnat și nu a purtat mască chirurgicală de protecție.

„Ca urmare a anchetei efectuate, în momentul de față se află în izolare la domiciliu ca urmare a contactului direct și apropiat cu Sergiu Danciu, următorii: 1 medic specialist, 2 medici rezidenți, 4 asistente medicale și 2 infirmiere. Totodată, ca urmare a acestui contact, a trebuit modificat întreg programul de lucru a secției ATI I, pe ambele etaje, în condițiile în care asistentul a părăsit postul său de lucru (etajul 2) și s-a plimbat în întreaga secție ATI, inclusiv în blocul operator”, se mai precizează în documentul remis presei de conducerea SCJU Sibiu.

Aceasta susține că, în momentul de față, funcționarea secției ATI a SCJU Sibiu nu este în pericol din cauza lipsei de personal.

Mediafax

×
Subiecte în articol: asistent coronavirus