x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Decizie INCREDIBILĂ a Tribunalului Timiș. Ce pedeapsă a primit interlopul Lucian Boncu pentru instigare la uciderea jurnalistului Dragoș Boța

Decizie INCREDIBILĂ a Tribunalului Timiș. Ce pedeapsă a primit interlopul Lucian Boncu pentru instigare la uciderea jurnalistului Dragoș Boța

de Redacția Jurnalul    |    29 Noi 2022   •   10:41
Decizie INCREDIBILĂ a Tribunalului Timiș. Ce pedeapsă a primit interlopul Lucian Boncu pentru instigare la uciderea jurnalistului Dragoș Boța
Sursa foto: pressalert.ro

Interlopul Lucian Boncu a primit o pedeapsă incredibil de mică în dosarul de asasinare a jurnalistului Dragoș Boța. Tribunalul Timiș l-a condamnat la un an de închisoare pentru instigare la omor și la 2 ani de închisoare pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Deși instanța a constatat vinovăția acestuia, admițând ”gradul deosebit de periculozitate”, a decis în mod incredibil să îi acorde o pedeapsă ”în cuantum moderat”.

Judecătorii au constatat că din toate probele administrate, respectiv declarațiile matrorilor, interogatoriul pârâtului, discuțiile înregistrate, reiese că Lucian Boncu a vrut să-l omoare pe jurnalistul Dragoș Boța, redactor șef la Pressalert

Motivarea instanței

Aceștia au stabilit astfel că situația de fapt prezentată în rechizitoriul DIICOT ”vizavi de modul şi împrejurările concrete în care inculpatul Boncu Lucian Adrian a încercat, prin corupere ( prin oferirea unor sume de bani și a unui pistol), să determine o persoană să comită o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, în speță infracțiunea de omor împotriva jurnalistului Boţa Dragoş Cosmin, reiese cu precădere şi în mod direct din declarațiile martorului Gavrilă Nicolae (care a arătat că, în schimbul unor sume de bani și a unui pistol, inculpatul a încercat să îl determine să îl agreseze pe jurnalistul Boţa Dragoş Cosmin, agresiune în care urma să folosească pistolul), precum și din declarațiile martorului Marciuc Robert Cristian (care a confirmat că, la indicațiile inculpatului Boncu Lucian Adrian, au primit pistolul în scopul folosirii acestuia în agresiunea împotriva jurnalistului), iar în mod indirect din discuțiile ambientale, obținute în baza unor măsuri de supraveghere și redate prin procese-verbale, din care rezultă că intenția inculpatului Boncu Lucian Adrian a fost aceea de omorâre a jurnalistului, operațiune în cadrul căreia urma să fie folosit un pistol deținut de către inculpat și lăsat spre păstrare martorului Rafa Bogdan”.

Totodată, declarațiile lui Lucian Boncu, potrivit cărora el nu ar fi plănuit omorârea ziaristului și nici măcar nu ar fi știut de existența vreunui pistol, au fost considerate ”lipsite de veridicitate, fiind contrazise de probatoriul administrat". 

De asemenea, judecătorii au constatat că nu este adevărat faptul că inculpatul a vrut doar să-l agreseze fizic pe jurnalist deoarece a dat pistolul și muniția persoanei pe care a vrut să o convingă să comită asasinatul. Mai mult, chiar Lucian Boncu și-a afirmat dorința de a-l omorî pe Dragoș Boța. În acest sens, instanța a reținut discuția dintre Boncu și Ilin Drăgan, din 29.07.2019, în timpul căreia el și-a exprimat intenția de a-l ucide. 

„B.L.A.: Vrei să-ţi zic ceva? Io, dacă io…vă zic personal. Dacă nu era poliţia şi legea aşa să fie, eu cel puţin 3-4 morţi aveam până acum, io. Pe Bota îl omoram sigur, pe Taloş îl omoram sigur, deja sunt 2 morţi. Nu că îl băteam, îl omoram si crede-mă că veneam si beam bere. N-am scupule, în viaţa mea n-am avut scupule faţă de (neinteligibil)…Deci crede-mă că instinctul de animal în fiecare dintre noi este….."

De asemenea, în data de 11.09.2019, în apartamentul deţinut de Lucian Boncu, din localitatea Giroc: „Minutul 02:05:59:Boncu Lucian Adrian, Gavrilă Nicolae şi Mihălţan Lucian se află în colţul bucătăriei unde consumă droguri./Gavrilă Nicolae:Trebuie să-l găsim pe jurnalistul ăla! Boncu Lucian Adrian: Trebuie să-l …împuşcăm!”.

Decizia ȘOC a judecătorilor

Prin urmare, instanța a concluzionat că ”faptele reţinute în sarcina inculpatului prin actul de trimitere în judecată, precum şi vinovăţia acesteia sunt dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă”, iar ”inculpatul, pe fondul dorinţei de răzbunare pentru articolele de presă scrise de către jurnalist, a conceput un plan în legătură cu comiterea unei infracţiuni deosebit de grave, infracţiunea de omor, dând dovadă de o deosebită periculozitate şi determinare, precum şi un nivel redus de autocontrol al impulsurilor violent” și ” atât în faza de urmărire penală, cât şi în fază de judecată, a dat dovadă de o atitudine procesuală nesinceră, negând acuzaţiile formulate împotriva sa, inducând ideea existenţei unei conspiraţii împotriva sa, apreciind că suportă fără justificare consecinţele".

Mai mult, judecătorii au constatat că atitudinea inculpatului în fața instanței a fost lipsită de remușcări și considerații faţă de valorile sociale, ceea ce denotă că inculpatul ignoră cu desăvârşire gravitatea urmărilor acţiunilor sale şi nu îşi asumă responsabilitatea acestora, urmărind doar exonerarea sa de orice răspundere, aspect de natură să imprime inculpatului un grad deosebit de ridicat de periculozitate.

Instanța a notat și că ține cont de antecedentele penale ale acestuia, care a avut anterior condamnări pentru trafic de droguri. 

Cu toate acestea, în mod inexplicabil, instanța a considerat că ”în raport delimitele legale de pedeapsă, apreciază că aplicarea unor pedepse cu închisoarea în cuantum moderat este oportună şi proporţională cu gradul concret de pericol social al faptelor, fiind de natură să constituie un mijloc de reeducare al inculpatului”, și l-a condamnat pe Lucian Boncu la numai un an de închisoare pentru instigare la omor și la doi ani pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Împotriva deciziei, jurnalistul Dragoș Boța vrea să facă apel.

Potrivit Codului Penal român, art. 39, lit.b, în cazul concursului de infracțiuni, în care instanța a decis mai multe pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, cu un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.



 

×
Subiecte în articol: Lucian Boncu dragos bota omor ucidere