x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Decizie definitivă. 4 ani de închisoare pentru fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc

Decizie definitivă. 4 ani de închisoare pentru fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc

de Redacția Jurnalul    |    05 Mai 2023   •   14:15
Decizie definitivă. 4 ani de închisoare pentru fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc
Sursa foto: Kuzma/Getty Images/iStockphoto

Fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, a fost condamnat vineri, definitiv, de către Curtea de Apel București, la 4 ani de închisoare cu executare.

Anterior, Pendiuc fusese condamnat de Tribunalul Bucureşti la 8 ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. În acelaşi dosar, fiica sa, Emanuela Pendiuc, acuzată de complicitate la luare de mită şi spălare de bani, fusese condamnată la 5 ani de închisoare cu executare.

„Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând: 1. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă şi pedeapsa complementară rezultantă aplicate inculpatului Pendiuc Tudor în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor. (...) dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul Pendiuc Tudor pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, (...) ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale (faptă din 18.02.2008). Reduce pedeapsa aplicată inculpatului Pendiuc Tudor pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, în forma calificată, în formă continuată, (...) de la 6 ani închisoare la 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul Pendiuc Tudor să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare”, se arată în sentința Curții de Apel București.

Fiica fostului primar a fost achitată.

Decizia este definitivă.

Dosarul a avut legătură cu un contract de achiziţie a unor autobuze de către SC Publitrans 2000 SA, societate care asigură transportul public local în Piteşti, având ca acţionar unic Consiliul Local Piteşti.

DNA susținea că în strategia de dezvoltare durabilă a serviciului de transport public local de călători în municipiul Piteşti era prevăzut ca Publitrans să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, achiziţionate de Consiliul Local prin alocare de fonduri. Anchetatorii susţineau că Tudor Pendiuc a făcut demersuri astfel încât, cu încălcarea prevederilor legale, să fie încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între Publitrans şi societăţile private CNCD/Girexim Universal SA, în folosul ultimelor două firme.

Pendiuc era acuzat și că a primit, în 2008, pentru fiica sa, Emanuela Pendiuc, un apartament în Bucureşti - Ansamblul Rezidenţial Quadra Place, în valoare de 130.900 euro, în schimbul favorizării asocierii CNCD/Girexim Universal în procedura de atribuire a contractului de asociere în participaţiune, respectiv acordarea efectivă, executarea şi ulterior prelungirea acestuia.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: tudor pendiuc închisoare