x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Tudorel Toader: Eu cred că astăzi Curtea va adopta o decizie că va respinge obiecția

Tudorel Toader: Eu cred că astăzi Curtea va adopta o decizie că va respinge obiecția

de Redacția Jurnalul    |    10 Dec 2025   •   12:30
Tudorel Toader: Eu cred că astăzi Curtea va adopta o decizie că va respinge obiecția
Sursa foto: hepta/Tudorel Toader prezice că CCR va respinge sesizarea ÎCCJ pe legea privind pensiile magistraților

Tudorel Toader, fost ministru al Justiției, consideră că decizia Curții Constituționale privind legea pensiilor magistraților ar putea fi luată miercuri, susținând că instanța va respinge sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

„Vă rog să observăm faptul că termenul a fost foarte din scurt. Dacă în precedent au fost amânări și, mă rog, interpretări diferite, acum Curtea a dat un termen scurt, ceea ce pe mine mă face să cred că nu vor avea prea mult de deliberat. Adică, în principal, conținutul legii este același, cu modificarea aceea privind perioada tranzitorie”, a spus Tudorel Toader, miercuri, la B1 TV.

Fostul ministru a punctat: „Dacă instanța constituțională își menține considerentele anterioare, și eu cred că da, decizia va fi luată astăzi. (...) Eu cred că astăzi Curtea va adopta o decizie că va respinge obiecția și prin urmare legea va intra în vigoare”.

Totuși, Tudorel Toader a criticat și atitudine politicienilor privind această lege, declarând: „E adevărat că bugetul statului nu ține de pensia magistraților. E adevărat că politicienii au antagonizat relația dintre justiție și societatea civilă”.

Curtea Constituțională a României (CCR) dezbate miercuri sesizarea depusă de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) cu privire la legea pensiilor speciale.

Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis că legea pensiilor „încalcă independența justiției” și „elimină de facto pensia de serviciu pentru magistrați”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: tudorel toader ccr pensii CCR pensii