x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale 163 de cadre medicale din Botoșani sunt infectate cu coronavirus

163 de cadre medicale din Botoșani sunt infectate cu coronavirus

22 Apr 2020   •   11:45
163 de cadre medicale din Botoșani sunt infectate cu coronavirus

Numărul cadrelor medicale din judeţul Botoşani infectate cu coronavirus a ajuns la 163 de persoane. Totalul persoanelor confirmate cu virusul Covid-19 a ajuns la 341 în acest judet, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Faptul că jumătate din totalul persoanelor infectate sunt cadre medicale se explică prin numărul mare de testări efectuate în rândul personalului sanitar.

"Sunt 163 de cadre medicale. Marea majoritate se simt bine, nu au simptome grave. Poate chiar unui procent de 25% dintre ei deja li s-au făcut testele după expirarea perioadei de carantinare sau izolare şi au ieşit negativ. Cel puţin în ceea ce priveşte starea de sănătate a cadrelor medicale, lucrurile evoluează într-un sens pozitiv", a afirmat prefectul.

Cadrele medicale care au contactat virusul COVID-19 sunt de la spitalele Mavromati, Dorohoi şi de la iunitatea sanitară de recuperare "Sfântul Gheorghe" din Botoşani. 

×
Subiecte în articol: coronavirus botosani cadre medicale