Potrivit IPJ Sibiu, polițiștii rutieri intervin la un accident de circulație produs pe DN 7, Valea Oltului, la km. 247+600m, accident în care sunt implicate două autotrenuri, transportoare auto.
Din primele cercetări efectuate de autorități, se pare că șoferul unui autotren în vârstă de 54 de ani, din județul Argeș, a pătruns în drumul național de la o parcare din zona DN 7, virând la stânga spre Sibiu fără să acorde prioritate. Acesta a intrat în coliziune frontală cu un alt autotren condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Vâlcea, care se deplasa dinspre Vâlcea spre Sibiu.
În urma impactului violent, șoferul autotrenului din Vâlcea, în vârstă de 35 de ani, a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital conștient pentru îngrijiri medicale.
Echipele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au fost mobilizate pentru a gestiona situația de urgență. Unul dintre cei implicați, bărbatul de 35 de ani, a fost extras din caroseria ansamblului rutier și va fi transportat de urgență la spital pentru evaluare și tratament.