x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident dramatic în Ploiești! Printre cele cinci victime se numără și doi copii

Accident dramatic în Ploiești! Printre cele cinci victime se numără și doi copii

30 Mar 2018   •   17:53
Accident dramatic în Ploiești! Printre cele cinci victime se numără și doi copii

Un accident cumplit s-a petrecut, vineri după-amiază, pe DN72, în Ploiești. Sunt cinci victime, dintre care doi copii care au suferit traumatisme cranio-cerebrale.La fața locului au intervenit o autospecială de lucru cu apă și spuma, una de descarcerare și 2 ambulante Smurd.

O femeie de 48 de ani, rămasă încarcerată, a fost scoasă dintre fiare și preluată de un echipa SAJ.

Printre victime se numără și doi copii, care au suferit traumatisme craioni-cerebrale.http://www.observator.tv

×
Subiecte în articol: accident ploiesti