În urma cercetărilor făcute de polițiști s-a stabilit faptul că femeia de 36 de ani, aflată la volan, ar fi pierdut controlul direcției intrând în trei autoturisme care se aflau staționate în afara părții carosabile.
Ulterior, femeia a acroșat un pieton care se deplasa în afara părții carosabile, în zona în care a avut loc impactul dintre autoturisme.
În urma producerii accidentului, pietonul, un bărbat de 38 de ani, a fost rănit și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
(sursa: Mediafax)