x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav în Dâmboviţa. Un camion-macara de 40 de tone s-a prăbuşit într-un râu

Accident grav în Dâmboviţa. Un camion-macara de 40 de tone s-a prăbuşit într-un râu

07 Oct 2017   •   17:22
Accident grav în Dâmboviţa. Un camion-macara de 40 de tone s-a prăbuşit într-un râu

Un grav accident s-a petrecut în urmă cu puțin timp, pe DN72, în comuna dâmboviţeană IL Caragiale.

Din motive necunoscute, şoferul unei macarale a pierdut controlul volanului și a căzut cu macaraua în albia unui pârâu.

Pompierii de la descarcerare au intervenit imediat pentru a scoate șoferul din fiarele contorsionate, dar nu i-au mai putut salva viaţa.

După primele informaţii, oamenii legii spun că, cel mai probabil, accidentul s-a produs din cauza carosabilului umed.

''Macaraua s-a răsturnat pe DN 72, pe raza localităţii I.L. Caragiale. Intervenţia a fost dificilă, echipajele noastre au fost nevoite să sape un şanţ pentru a putea ajunge la cabina şoferului şi a-l degaja, deoarece cabina era înfiptă în pământ. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de descarcerare de la Moreni şi unul pentru descarcerare grea de la Târgovişte. Şoferul era în stare de inconştienţă şi a necesitat resuscitarea", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Eduard Ţelea.

Observator.tv

×
Subiecte în articol: camion rasturnat accident