x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident între două TIR-uri, pe DN 7, în județul Arad. Traficul este blocat

Accident între două TIR-uri, pe DN 7, în județul Arad. Traficul este blocat

15 Iun 2021   •   08:20
Accident între două TIR-uri, pe DN 7, în județul Arad. Traficul este blocat

Două TIR-uri au fost implicate marți dimineața într-un accident produs pe DN 7, în județul Arad. Potrivit polițiștilor, traficul este blocat pentru aproximativ 3 ore, iar circulația a fost deviată pe un drum județean.

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, accidentul în care au fost implicate două TIR-uri a avut loc pe DN 7, la intersecția cu DJ 707 A, km. 457, între localitățile Săvârșin și Birchiș, județul Arad.

Impactul nu s-a soldat cu persoane rănite, însă circulația este oprită pe DN7 pentru aproximativ 3 ore. Traficul este deviat pe DJ 707A.

Polițiștii mai informează că marți dimineața se circulă în condiții de aglomerație pe sensul de intrare în Capitală a DN 4 (loc. Popești Leordeni), dar și pe Centura Capitalei, în zona localităților Mogoșoaia, Chitila, Domnești și Berceni.

Până la data de 21 iunie 2021, pe DN 2 Bacău – Suceava, pe raza municipiului Roman, județul Neamț, se efectuează lucrări de reabilitare la trecerea la nivel cu calea ferată, din această cauză traficul este restricționat alternativ, dirijat cu piloți.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: trafic blocat