x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident mortal: Impact frontal pe un drum județean din Sibiu

Accident mortal: Impact frontal pe un drum județean din Sibiu

de Redacția Jurnalul    |    27 Dec 2022   •   13:28
Accident mortal: Impact frontal pe un drum județean din Sibiu
Sursa foto: Hepta

Un bărbat a murit și alte două persoane au fost rănite în urma unui accident produs marți între două mașini pe un drum județean din Sibiu.

Potrivit IPJ Sibiu, accidentul a avut loc pe DJ 106, la ieșirea din municipiul Sibiu.

Din primele cercetări efectuate s-a constatat că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Sibiu spre Agnita, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din județul Alba, pe fondul vitezei neadaptate pe un tronson de drum în curbă extrem de periculoasă la dreapta, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre Sibiu de către un sibian în vârstă de 38 de ani.

În urma impactului a rezultat decesul șoferului din Alba, precum și rănirea a doi pasageri care se aflau în aceeași mașină: o femeie de 42 de ani și un bărbat de 73 de ani, ambii tot din județul Alba.

Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă, urmând ca, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs acest accident.

 

×
Subiecte în articol: accident mortal sibiu