x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident teribil la Râmnicu Sărat! Patru copii, cel mai mic de patru ani, victime ale unui accident între o căruţă şi un autoturism

Accident teribil la Râmnicu Sărat! Patru copii, cel mai mic de patru ani, victime ale unui accident între o căruţă şi un autoturism

05 Ian 2018   •   21:15

Patru copii au fost răniţi, vineri seară, după ce căruţa în care se aflau a fost lovită de o maşină pe un drum judeţean din Buzău. Poliţiştii au stabilit că atelajul nu era semnalizat, iar bărbatul care-l conducea era sub influenţa alcoolului.

Potrivit poliţiştilor din Buzău, un accident s-a produs pe DJ 202, în afara localităţii Râmnicu Sarat.

”Din primele verificări, un conducator auto de 33 de ani, din Vrancea, care circula pe DJ 202 pe directia Râmnicu Sărat către Puiesti a acrosat un atelaj nesemnalizat corespunzător condus în aceeaşi direcţie de un bărbat de 45 ani din Ialomiţa”, au transmis poliţiştii.

Potrivit acestora, căruţasul se afla sub influenţa alcoolului.

Din eveniment a rezultat rănirea a patru copii cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, care se aflau în căruţă.

Victimele au fost transportate la spital.Observator.tv

×
Subiecte în articol: accident copii ramnicu sarat